C T Paste cind iti dai demisia
In primul rind, zimbetele de satisfactie ale “amicilor”. Apoi, comentariile malitioase. Astea nu vin neaparat de la primii, care mai asteapta sa vada cum bate vintu’ prin jur, ci de la cei relativ indiferenti. Pentru ca ei, desi nu au sau n-au avut niciodata nimic de impartit cu demisionarul, n-au nimic de pierdut nici din a-si da imediat drumul la gura. O fac doar pentru ca e cumva de bon-ton sa “te rizi” de cineva care nu mai e ce-a fost.
Urmeaza o pauza psihologica in care cei ce jubileaza se masoara din ochi cu cei ce regreta si, daca fortele par echilibrate, intervin “rationalii”. Cei care au mereu o explicatie, mereu originala si intotdeauna singura posibila. Si subiectul moare pina la proxima informatie proaspata, de regula, furnizata chiar de cel in cauza. Abia atunci se stabilesc invingatorii. In Romania acestia sint, in 99% din cazuri, cei pentru care demisia unui om e intotdeauna o stire pozitiva.
Sint convins ca asta s-a intimplat in breasla din care fac si eu parte, a jurnalistilor, in aceasta dupa-amiaza, la auzul vestii privind demisia lui CTP din functia de director al Gandului si trecerea lui, temporara din cite a lasat sa se inteleaga, pe pozitia de senior-editor.
Din punctul meu de vedere, demisia lui CTP e mai degraba o veste buna dar dintr-un alt motiv decit cel pentru care unii isi freaca miinile si-acum. E buna pentru ca, pe de o parte, nici Gandul nu va mai fi ce-a fost, adica un concurent serios pentru Cotidianul (Sarbu n-are nas pentru presa de tip quality, iar Gandul se vindea in primul rind pentru ca era facut de Popescu) pe de alta parte pentru ca de acum inainte, CTP va fi mai relaxat si, prin urmare, si mai bun.
