Cam fără politicieni
Ieri am participat în Aula Magna a Academiei Române la o dezbatere a Alianţei Profesioniştilor pentru Progres unde singurul politician român care a fost prezent şi a vorbit a fost senatorul UDMR Laszlo Gyerko. Asta spune cam tot despre preocuparea politicienilor români neaoşi pentru profesionalism şi progres. Şi motivează indirect şi brusca lor admiraţie faţă de Klaus Johannis.
Probabil că un nume mai potrivit al organizaţiei ar fi Alianţa Profesioniştilor pentru Progres fără Politicieni. Deşi, dacă stau să mă gândesc mai bine, ori cu ei ori fără ei…
Tema dezbaterii a fost una mai mult decât necesară: “După criză – încotro?”. Perspectivele creionate de mai toţi vorbitorii au fost mai degrabă pesimiste, justificat aş spune. Dincolo de cei din sală, preocupaţi de subiect, politicienii din afara sălii par a avea cu totul alte priorităţi.
Moderatorul întâlnirii a fost Cristian Pârvulescu care a a avut o utilă şi documentată intervenţie despre modele constituţionale europene. Timpul total de o oră şi jumătate a fost prea scurt pentru toţi cei care ar fi vrut să ia cuvântul.
Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România a prezentat un model interesant de predicţie a tipului de societate în care am putea trăi după terminarea acestei crize, model creat la Universitatea Wharton din SUA şi testat în mediul de afaceri românesc.
Bogdan Hossu, liderul organizaţiei sindicale Cartel Alfa nu ştiu despre ce a vorbit pentru că a avut un ritm de neurmărit, care m-a dus cu gândul doar la finalul reclamelor de medicamente (pentruprescripţiişirecomandăriadresaţi-vămediculuisaufarmacistului…).
Gabriel Biriş, de la casa de avocatură Biriş Goran a vorbit foarte la obiect şi bine argumentat despre nişte măsuri fiscale atât de inteligente şi de bun simţ încât nu vor deveni niciodată lege în România.
A mai luat cuvântul o tânără al carei nume din păcate nu l-am reţinut şi care a vorbit despre păsul celor 150 de bursieri pentru şcolarizarea cărora în străinătate statul român a cheltuit 10 milioane de euro. Înţelegerea era ca la finalul studiilor ei să se întoarcă în ţară iar statul să-i angajeze în administraţie. Oamenii şi-au ascuţit minţile şi şi-au tocit coatele pe băncile celor mai renumite universităţi din lume însă aici, mediocrităţile care tocesc toate birourile administrative confiscate politic n-au catadicsit să angajeze nici macar un singur tânăr proaspat instruit la nivel de top.
Finalul prelegerilor i-a aparţinut lui Dan Puric care a vorbit ca de obicei, oarecum împrăştiat şi dezlânat, abuzând de citate ordonate brownian dar, tot ca de obicei, charismatic şi animat de pasiune şi bună credinţă.
Una peste alta, atât apariţia APP cât şi iniţiativa acestei dezbateri sunt de foarte bun augur pentru societatea românească. S-au adunat la un loc elite diverse care ar putea produce împreună un model viabil de stat român al secolului 21. Dacă ar putea produce şi un mecanism de punere în bună practică a modelului, voi fi foarte bucuros să le fiu recunoscător.
