„Când vei fi mare, picioarele și brațele îți vor crește”. Fotografia care făcut înconjurul lumii

„Când vei fi mare, picioarele și brațele îți vor crește”. Fotografia care făcut înconjurul lumii

ianuarie 22, 2022 1

Fotografia a devenit faimoasă în întreaga lume și a devenit un simbol al războiului din Siria.

Părintele Munzir Al-Nazzal, 35 de ani, mutilat, fără piciorul drept, îl ridică în brațe la cer pe fiul său, Mustafa, care s-a născut fără membre.

„Când vei fi mai mare picioarele și brațele îți vor crește”, i-a spus tatăl lui Mustafa, gândind că este mai ușor pentru un copil să viseze atunci când i se spuneo poveste cu final fericit.

Acea fotografie a turcului Mehmet Aslam, care a surprins un moment de bucurie, schimbul de zâmbete între un tată și un fiu, deși viețile lor au fost marcate de război și exil, a câștigat Siena International Photo Awards.

Organizatorii premiului au lansat un apel pe platforma ‘gofundme’ pentru a strânge fonduri.

Între timp, ambasada Italiei la Ankara și Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați s-au mobilizat, cu scopul de a localiza familia și de a demara programul de primire în Italia. Până la urmă, visul micuțului Mustafa s-a împlinit. Vineri după-amiază, familia a sosit pe aeroportul Fiumicino din Roma din Istanbul.

În 2014, Munzir se afla în piața din Idlib, când a explodat o bombă aruncată de avioanele regimului președintelui Assad. Muznir a fost grav rănit și și-a pierdut un picior.

Trei ani mai târziu, soția lui Zeynep, care era însărcinată cu Mustafa, a fost atacată de bombe chimice în timp ce stătea cu rudele în Khan Shaykhun.

Ulterior, cuplul a fost nevoit să fugă în tabăra de refugiați Bab Al Hawa, la granița dintre Siria și Turcia.

„Medicii ne-au explicat că este foarte probabil ca malformația să fie cauzată de gazul sarin. Cunoaștem alte patru fete născute fără brațe și fără picioare”, a spus Munzir Al-Nazzal.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.