…cat de stupizi putem fi? – sau "de ce ne e frica de moarte?"
…i-am vazut astazi. Din nou. O familie tipic americana – doi adulti si trei copii, pedaland pe aleile unui parc. Alei netede ca-n palma, fara gropi, asfaltate. Toti cu cascutzele alea stupide pe cap. Fericiti.
De ce? Nu stiu. Poate ca pentru ca erau o familie, sau poate pentru ca aveau cascutele alea stupide pe cap si se simteau protejati, la o adica. La care adica? Nu cred ca cineva poate sa-si franga gatul pe o alee desenata ca-n palma, la o viteza a melcului turbat. Dar ei erau fericiti – sau macar multumiti: aveau cascutza.
Va dati seama cam cati bani se fac de pe urma acestor cascutze? Dar de pe urma vaccinurilor impotriva gripei porcine? Realizati cam ce sume sunt in joc de fiecare data cand ni se propune o noua metoda de dobandire a tineretii fara de batranete si a vietii fara de moarte? N-a fost Eminescu genial? Sifiliticul nebun si-adulterin (scuze Roncea:) a pus degetul pe rana: a deschis cufarul.
Simplu spus: de ce ne e frica de moarte? „Amintirea mortii e inceputul a toata intelepciunea”, ziceau Sfintii Parinti. Si-atunci?
