…cate ceva despre Hegel, Cristoiu, Basescu, moguli si opinia publica:)
…si ma stradui sa nu iasa un ghiveci:) S-o luam metodic: dupa cum poate ati aflat, Ion Cristoiu declara ca s-a saturat de moguli si ca-l va sustine pe Traian Basescu impotriva nedreptatilor.”Nu am nici un fel de problema sa votam un alt presedinte, dar schimbarea presedintelui trebuie sa exprime vointa populara, nu vointa a doi-trei moguli. Daca am ajuns ca eu sa il apar pe Traian Basescu, inseamna ca ceva este in neregula”.
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/865903/Cristoiu-quotM-am-saturat-de-moguli-ma-intorc-la-garderobierequot/
Asa e: multe, prea multe sunt in neregula. Orb sa fii si nu poti sa nu observi aceasta incredibila desfasurare de forte, lovind bezmetic, din toate unghiurile, cu un singur scop – inlaturarea lui Basescu. Pana aici, toate bune si frumoase. Bravo, Cristoiu! Omul e ca Romania – mereu surprinzator! S-a inventat si reinventat de atatea ori incat reinventarea i-a devenit a doua natura. Oricum, preferabil unei incremeniri in proiect.
Am, insa, o problema cu „exprimarea vointei populare” – o expresie care poate starni oftaturi admirative din partea garderobierelor la a caror apreciere ravneste mai nou Ion Cristoiu in buna traditie populista, dar care pentru un absolvent de filosofie e cel putin nepotrivita.
Presupune automat ca in absenta celor doi-trei moguli, opinia publica sau vointa populara si-ar redobandi brusc deopotriva independenta si spiritul critic. E o mantra prea des repetatata, pe toate canalele, care asuma ca, printr-un miracol, opinia publica poate exista in afara oricaror influente. Or, dimpotriva, ea tocmai asta presupune – un joc browinian de manipulari, persuasiuni, si – la rare rastimpuri – argumentatii logice, a caror rezultanta e greu, daca nu imposibilo de anticipat. De influentat, influenteaza si editorialele lui Ion Cristoiu, si comentariile garderobierelor sale, si acest blog, etc. (E adevarat – si banuiesc ca la asta facea aluzie Cristoiu – in clipa in care principalele canale de comunicare, informare si influentare a opiniei publice sunt controlate strict, miscarea inceteaza a mai fi browniana.)
Dupa cum zicea Hegel in Filosofia Dreptului, „opinia publica se cuvine in egala masura respectata si dispretuita – dipretuita pentru manifestarea ei concreta si pentru consttinta concreta pe care o exprima, respectata pentru baza ei esentiala, o baza care transpare doar mai mult sau mai putin vag in aceasta expresie concreta” (scuze pentru traducere). „Astfel, a fi independent de opinia publica este prima conditie formala pentru a realiza ceva maret sau rational, fie in viata, fie in stiinta”. Daca e sa fie, opinia publica te va urma, sugereaza Hegel.
Libertatea comunicarii publice e o conditie necesara dar nu si suficienta. Aceasta comunicare trebuie sa respecte principiul rationalitatii – cel care ii asigura rostul de-a fi.
Ca sa n-o mai lungesc: da, mogulii exista si vor cu indarjire capul lui Basescu. Da, aceasta indarjire in sine dezvaluie ceea ce se straduiesc din rasputeri sa ascunda. Dar de aici pana la a propovadui o intoarcere la un popor care nu (prea mai) exista, facand apel la o intelepciune adeseori imposibil de identificat – e cale lunga. Daca rezumam intreaga competitie electorala – acum si in general – la o cursa de genul „cine influenteaza mai bine vointa populara” vom continua sa ne invartim in cerc, tot minunandu-ne ca, io-te, tot nu ne putem prinde coada.
Basescu, mogulii si Cristoiu mai au inca de invatat cu totii – cot la cot cu garderobierele (fata de care, de-altminteri, am tot respectul – e vorba aici doar de o confuzie a rolurilor).
