Cîinii n-au vrut să provoace panică
Îi cred pe cei care se albesc la faţă şi îşi pierd cumpătul cînd simt că e cutremur. După cel din 1977, 4 martie, vreo cîteva săptămîni am dormit iepureşte, cu cîteva creioane puse pe noptieră. mai întîi în picioare. Dar cum picau cînd treceau tramvaiele, le-am băgat pînă la urmă într-un pahar de sticlă, cu gîndul că poate or zornăi în caz de Doamne, fereşte. Mai tîrziu, cînd mergeam noaptea cu trenul în vagoane de dormit, visam cutremure, de-mi fugea somnul. Pînă am ajuns să-mi zic „Asta e!” a trebuit să vină ultimul cutremur de pe vremea lui Ceauşescu.
