…caut un discurs!
…Diogene umbla prin agora, ziua-n amiaza mare, cautand un om. Eu caut doar un discurs. Un discurs politic din ultimii douazeci de ani care sa-mi fi ramas in memorie. Ba si mai putin: caut doar o replica – una gen „we have nothing to fear but the fear itself”, care – rostita de FDR la inaugurarea din ’33 – a pus umarul (alaturi de masurile economice radicale, de buna seama) la stoparea crizei. Lincoln a castigat presedintia cu discursuri si tot asa a castigat si razboiul (n-au stricat nici armele, nici caile ferate, nici telegraful, etc – fara indoiala). Despre Churchill s-a spus ca „inarmat limba engleza si a trimis-o la razboi”. Exemplele ar putea continua – sunt carti intregi despre si cu discursuri faimoase, replici memorabile, s.a.m.d..
Din toti anii de dupa ’89, din retorica romaneasca nu reusesc sa-mi reamintesc decat: „cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista…”; „va multumesc, dragi mineri”, „mai, animalule”, si „tiganca imputita”…
Voi?
PS Ideea acestei postari mi-a venit, de buna seama, in urma replicilor primite dupa postarea discursului lui Obama, dar subiectul merita tratat mai pe indelete. „Pragmatici” cum suntem, dispretuim cuvintele, incadrandu-le automat la categoria „gargara” sau „batut apa-n piua”. Cele mai multe discursuri din ziua de azi acolo si se cuvin incadrate. Vinovate, insa, nu sunt cuvintele, ci rostitorii acestora. Daca nu mai avem un sentiment de comunitate e si pentru ca ne lipsesc cuvintele care sa o descrie… Visez la ziua in care discursul unui politician roman imi va ridica parul pe mana si ma va face sa sar de pe canapea, covarsit de bucuria de a fi roman… Mai putin: visez la ziua in care, chiar daca nu sunt de acord cu ideea, voi retine discursul vreunui politician roman…sau macar o replica-doua, acolo…Cam cat sa mai visez?
