…ce se mai poate face cand nimic nu mai e de facut?
…Plesu, Cartarescu, Istodor – un val de dezamagire mai mult sau mai putin resemnata bantuie in ultimele zile plaiurile mioritice. Din varii perspective si in varii prezentari, oamenii astia fac ceea ce stiu ei mai bine – dau glas; formuleaza nelinisti ramase nespuse, frustrari impinse de catre multi altii, mai mult sau mai putin usor, dincolo de orizontul constientului, in asteptarea unor vremuri mai bune.
Ce se mai poate face cand nimic nu mai e de facut? Altfel formulat: cum se poate iesi dintr-o situatie fara iesire? Pe unde s-o iei cand nu mai ai incotro s-o apuci? Cand ti-au murit toate sperantele iar iluziile iti plutesc cu burta-n sus braconate de dinamita pragmatismului realist? De ce pai sa te mai agati, cand boii au infulecat toate paiele?
Intrebari complicate, raspuns simplu: dintr-o situatie fara iesire nu se iese. O situatie fara iesire e aidoma unor nisipuri miscatoare – pe cate te zbati sa scapi, pe atat te inghit mai tare. Asta nu e resemnare, nici abdicare, asta e intelepciune practica, e phronesis – iar aici imi pare ca Plesu exceleaza. Nu-si smulge parul din cap. Constata. Or, a constata cu voce tare ca albu-i alb si negru-i negru, inecat fiind intr-o mare de cenusiu, nu e lucru de saga.
Iesirea dintr-o situatie fara iesire e aidoma unei intrebari Koan: „ce sunet se aude cand aplauzi cu o singura palma”? Aici nu exista raspunsuri prefabricate, nici resemnari, nici frustrari, nici oboseala. E echivalentul, pe lumea aceasta, a lumii de dincolo, la loc cu verdeata, acolo nu e nici durere, nici intristare.
Sa iesi, cand ai si stii pe unde, e simplu. Sa crezi, e simplu. Sa crezi ca crezi cand nu crezi, e ceva mai complicat. Ce e greu se face repede. Ceea ce e imposibil, cere timp. Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!
