Cel mai mare fake al anului 2018: lupta cu fake news
Principalul eveniment ideologic-mediatic al anului tocmai trecut este fără îndoială fake-news-ul.
Febra fake-news-ului a început în vest după ce băncile au fost salvate cu bani publici. Reacțiile populare împotrivă au fost imediat etichetate drept construcții secrete de anvergură care sucesc mințile oamenilor.
Au existat apoi zeci de episoade de isterizare în grup pe marginea fake-news, episodul Ucraina fiind unul din cele mai intense, totul culminând cu alegerea lui Trump. Negarea în masă a responsabilităților politice din partea democraților hillary-ști a fost sublimată într-un rău secret, dar rusesc, care ar fi viciat mințile a milioane de americani.
În Europa fake-news se strigă la fiecare mișcare populară care nu e ”logică”. Până și vestele galbene sunt influențate de ruși sau alte forțe estice, după creierele unora.
Urmările? Avem companii private aproape-monopoliste, precum facebook sau google, care construiesc divizii private de cenzură online. După show-urile cu audierea lui Zuckerberg în congres, lumea politică a părut amorțită de promisiunea de privatizare a cenzurii.
Cenzura de stat e pentru secolul trecut. Cenzura și filtrarea masivă de informații pare să fie noua industrie privată propusă de apocalipsa fake-news. Și Google și Facebook angajează struțocămile, jurnaliști-spindoctors-publicrelations, care să țină sub control fluxurile de știri shareuite de useri. Or asta dă într-o comicărie fără margini. Nu doar că sunt depășiți de situație, de propria mărime, dar și încearcă să promoveze ceea ce cred șefii lor că ar fi ”corect” despre lumea politică.
Drept urmare 2018 a fost plin de știri șoc care nu au cutremurat lumea. Aflăm că facebook a cumpărat campanii anti-Soros, că Guardian publică anchete care apoi nu se verifică, ba chiar că luptători anti-fakenews fac boți falși, aparent rusești, ca să vadă cum funcționează pe piața social media etc.
În România, fake-news a fost apărarea quality liberală în fața oricărei idei incomode. Și a fost ideea antipesedistă de bază. Propaganda privată ieftină tip RTV sau Antena 3 e atât de fake că nu ai nevoie de boți, e fake-tradițională. Dar când urli împreună cu băncile, marile companii, opoziția că orice firimitură de taxare e de fapt atac la integritatea națională, asta ce mai e?
E clar că în imensa piața publică virtuală toată lumea caută profit în mod nereglementat. Esențial în fakenewsurile pro-Trump din România nu era conținutul lor ridicol, ci faptul că erau foarte ieftine și scrise de doi orbeți. Momelile pentru clickuri trebuie să fie ieftine și eficiente. Și Estul e mână de lucru ieftină pentru asta, cam tot așa cum se cumpără likeuri indoziene sau filipineze pentru campanii de PR de succes în Vest.
Cum la noi, în 2018, piața publică a devenit și mai clar pro și contra PSD, pro și contra Vest și alte abureli din astea, era firesc să se adapteze și fake-newsul la realități. Tot soiul de postaci de dreapta au venit chiar cu propuneri de ”filtrare corectă” a știrilor alegând doar ce le convenea din platoul de fake-uri făcute pentru ca taberele pro și contra să se isterizeze cu clickuri și shareuri.
Facebook a anunțat și în România astfel de acțiuni de filtrare, de eliminare a ”fake”-ului. Lumea bună a tresărit fericită, subînțelegând că Facebook va lupta cu PSD-ul. Ceea ce e o prostie, facebook având o tradiție de alianță între putere, oricare ar fi ea, și producție ieftină de profit prin manipularea conținutului altora.
Dar și mai îngrijorător e faptul că multă lume care se consideră deschisă la minte și vigilentă nu spune nici pâs în fața unui comunicat atât de ambiguu. Avem buton de fakenews și ne bucurăm. Facem cete de raportori și ducem bătălii, boții lui Bot cu boții lui Codrin Ștefănescu.
Presa oricum se împarte în semifalimentare și media private întreținute din bani publici, vulnerabilitatea e maximă.
Iar lupta cu fake-news-ul nu e decât încă o unealtă politică pentru contracararea ideilor incomode, în timp ce fake-ul comercial (inclulsiv din ăla rasist și sexist, că doar produce bani) țopăie liniștit.
În fine, ce concluzie ar fi de tras înaintea unui 2019 isteric, cu două rânduri de alegeri, că ”fakenews” presupune întotdeauna designul ai noștri vs. ai lor. Că cele două tabere își dezvoltă de fapt rețele complexe de a-i păcăli pe ai lor în primul rând, de a le oferi tot timpul ce vor să audă, de a dezvolta un conformism bătăios care să le asigure mai multe puncte în propriul joc social. Esențial e că cele două tabere reprezintă puterea într-un fel sau altul: unii țin cu patronii, alții țin cu patronii ”publici” pesediști. O imensă felie de plăcintă din graficele despre populație, angajați, sărăcie etc. rămâne nereprezentată.
Lupta cu fake news e de fapt lupta taberelor lipite de puteri de dreapta europeană sau de dreapta autohtonistă în detrimentul temelor populare și benefic-populiste: trei sferturi din popor întreabă de ce o duce așa rău când ăia care urlă o duc totuși bine?
Fake-news-ul dezvoltă consumatori fake pentru a vinde publicitate reală. Restul e politică, iar politica ar trebui s-o facem noi, nu vreun birocrat corporatist care își ia ideile din compendii de mâna a doua.
