Cine-i Trump-ul tropical?
Un nou val de ultraconservatorism și extremă dreaptă care străbate lumea. Pe ruinele unui neoliberalism falmentar se ridică parapeți, garduri, cetăți de apărare a averilor și privilegiilor, de data asta fără scrupule, fără vopseluri multiculti și drepturi pentru minorități, ci dimpotrivă. America dă în continuare tonul, dar într-o direcție diferită, amestecuri de anticorupție, internațională a naționalismelor și fascismelor, bigotism și taxare mică pentru bogătani.
Din frământările din criza de acum ani nu au rămas occupy sau indignados, ci tea party, frații Koch, Trump și fanatism religios. Sistemul scârțâie din toate încheieturile, trebuie apărat cu aghiasmă și taxe mici.
Noua dominație a oligarhilor, acest postneoliberalism, înseamnă capitalism sălbatic dublat de noi forme de politici probusiness, propuneri la limita fascismului sau de-a dreptul situate în agea paradigmă și învierea publică a unor facțiuni religioase agresive.
Niciodată n-a fost mai clar că învingerea oricărei forme de socialism produce astfel de monștri. Liberalii care se lamentează uită cine au fost dușmanii lor de moarte până acum: orice crâcneală sindicală, orice cerere de drepturi și redistribuire, stânga a fost plaga lumii ăsteia, pe scurt. Stângismul nu e bun cât timp atacă afacerile – e retrograd, să facem mișto de el, nu mai există stânga dreapta și ”uite cât de mult a evoluatlumea”, știți toate aceste predici. Toate aceste politici au replici din ce în ce mai hidoase: ultima e Bolsonaro.
Jair Bolsonaro este candidatul la președinția Braziliei care era cât pe ce să câtige din primul tur: a luat 49 de milioane de voturi. Probabil va câștiga în al doilea, dacă nu se întâmplă vreun miracol, reprezentanții partidului de stânga fiind făcuți praf de campanii anticorupție (Lula și Dilma au fost trași pe linie moartă de scandaluri de corupție mai mult decât discutabile – un excelent material mai vechi al lui Perry Anderson, aici).
Omori stânga?, atunci se trezesc monștrii. Bolsonaro nu e doar susținător al dictaturii militare (aia care a închis-o și torturat-o pe Dilma Rousseff), nu e doar un fascist bigot pe față, nu e vreun original, e produsul unei revitalizări globale a ultraconservatorismului, cu susținere din buricul pământului, SUA.
Trump-ul tropical nu are frână, nu disimulează: e pe față rasist, sexist, homofob (obsesia cu gay-ii e obligatorie), pro-tortură și tot ce-ți mai poți imagina (f. bun portretul de aici). Și mai mult de atât: suveranismul e de fațadă, sprijinul pe care îl caută pe față e tot în spiritul dictaturilor militare din America Latină de acum câteva decenii, sprijin extern pentru un autoritarism local și deplină închinăciune față de sfântul investitor. Lupta lui e pentru exploatare în forță de resurse, land-grabbing și atac asupra nativilor. Totul în numele unui soi de noi colonizări penticostale, cu Dumnezeu și cu capitalul înainte, cum explică ziaristul citat mai sus, Pepe Escobar.
Chestiunea religioasă nu e doar o mască, în Brazilia evangheliștii sunt în număr de 42 de milioane, iar fuziunea cu politicul și cu afacerile e deplină. Escobar explică faptul că Partidul Muncitoresc n-a reușit niciodată să-i atragă în mod ferm pe acești oameni de partea lor. Chiar și așa, Lula, cel care a fost pus jos de o acuzație de corupție, ar fi câștigat fără probleme în fața lui Bolsonaro. Stânga lui Lula este totuși cea care a scos din sărăcie milioane de brazilieni. Sigur că Lula era văzut ca o amenințare de multă lume cu interese grele în Brazilia, iar arestarea lui și interzicerea candidaturii au fost fatale partidului. Să mai spunem că multe voci internaționale, Consiliul drepturilor omului de la ONU inclusiv, au acuzat că i se interzice în mod nejustificat dreptul la candidatură.
Cei care au susținut căderea lui Lula și sperau o revenire neoliberală în fruntea Braziliei se uită acum mirați cum Bolsonaro ia tot. Evident, apare în ecuație și Steve Bannon, fostul consilier al lui Trump și șeful internaționalei alt-right pentru că el îi e consilier pe față și sprijinitor în distribuția de propagandă tipic trumpistă.
Principala contradicție e cunoscută: Bolsonaro se dă suveranist, naționalist și antipolitică în timp ce aruncă atacuri diversioniste împotriva ”marxismului cultural”. Ce interesează? Slăbirea Partidului Muncitoresc – iar contracandidatul Haddad nu e vreo clonă neoliberală cum se întâmplă cu social-democrații europeni, dacă e să credem până la capăt analiza lui Escobar. Haddad nu poate fi agățat cu scandaluri de corupție. Misiunea lui împotriva lui Bolsonaro este însă imposibil. Bolsonaro nu e greu de ghicit, e chiar de ajutor în interpretarea trendurilor politice de azi: folosirea armelor religioase și chiar noua tehnologie pentru consolidarea unei plutocrații cu tradiție în Brazilia.
V-am mai citat din ”Brazillionaires”, cartea lui Alex Cuadros, o prezentare a bogătanilor brazilieni. Unul dintre ei, un miliardar ”mediatic”, era și împotriva bastionului liberal clasic de apărare a taxelor mici și investitorilor, Globo. Edir Macedo, conducătorul unei Biserici Universale a Regatului lui Dumnezeu, sau așa ceva, deține peste un miliard de dolari și un canal TV care-i suflă în ceafă trustului Globo. Macedo și-a declarat susținerea pentru Bolsonaro (în alte vremuri, îl susținea pe Lula). Macedo e doar unul din liderii religioși, până acum în diverse clinciuri cu alți lideri evangheliști – iată că Bolsonaro a reușit un soi de unificare religioasă care poate fi fatală Braziliei.
Sigur că acum frica de fascism alimentează aceeași presă liberală vestică să facă front comun critic. Dar pare să fie încă o ocazie pierdută de a vedea unde duce lupta neoliberală de distrugere a stângii (în versiunile ei economice și sociale) globale. Lamentațiile liberale de acum seamănă mult cu cele conspiraționiste ale lui Hillary Clinton, incapabilă să înțeleagă vina politicilor democrate – neoliberale în general, de distrugere a bunului public în favoarea proprietății private – în ascensiunea clovnilor tropicali sau nordamericani.
Închei cu un citat din excelentul articol semnat de Anderson, pentru că e prinsă aici lupta braziliană din chiar momentele când Lula era pe val – un lucru a rămas constant, ura clasei de mijloc pentru politicile sociale ale Partidului Muncitoresc. O ură fără limite care, între timp, a căpătat o nouă figură politică, care a coagulat forțe para-statale diverse, de la interese de business și partinice, la interese religioase.
Such discordance between attack and response is the mark of a pattern that, since the turn of the century, has distinguished Brazilian politics within Latin America. It is not the only country that has seen class conflict escalating in a crisis. But nowhere else has this been so one-sided. Even when Lula was at the peak of his prestige as a ruler, there was always an asymmetry between the moderate and accommodating policies of the PT, and the hostility of an enragé middle class and media against it. Over the past eighteen months, the expressions of that unilateral abhorrence have become ever more violent. A municipal counsellor of the PMDB in the interior of São Paulo could publicly call for Lula to be killed like a viper crushed underfoot. In Rio Grande do Sul, to the south, a paediatrician refused to attend a one-year-old because the mother was a petista, and was cleared of any wrongdoing by the Regional Council of Medicine and Association of Doctors. The judge on the Supreme Court responsible for issuing the mild reproof to Moro was rewarded with banners outside his apartment denouncing him as a ‘Traitor’ and ‘Stooge of the PT’, while demonstrators struck up their signature song, ‘Capitalism is Here to Stay’. As D-Day for impeachment approaches, zealots have been supplied with the addresses of deputies thought recalcitrant, fanning out across the country to intimidate them by camping outside their homes. Meticulously, the stock market has kept pace: soaring when Lula was taken into custody, dropping when he was made chief of staff, rising again when his appointment was blocked.
P.S. Despre homofobia și sexismul lui Bolsonaro, un articol complet în Tabu:
În 2015, Bolsonaro a spus că femeile nu ar trebui să primească același salariu ca bărbații din cauză că nasc și că oricum, inclusiv indemnizația de maternitate ar trebui interzisă pentru că frânează productivitatea. Bolsonaro iubește familia tradițională, de fapt, o iubește atât de tare încât are cinci copii cu trei soții. În aprilie 2017 a spus că e mândru de cei patru băieți – primii lui copii – și că pe ultimul copil, o fetiță, a făcut-o într-un moment de slăbiciune. Cât timp a fost senator și-a angajat ultima soție ca secretară, funcție în care a primit bani cu nemiluita, salariu triplu și nenumărate bonusuri, motiv pentru care, a fost și nevoit la un moment dat să o concedieze dar doar după ce Curtea Supremă de Justiție l-a acuzat de nepotism.
