La cald după Crin-Traian la Cluj. Băsescu a votat cu Antonescu. Coaliţia anti-Geoană

noiembrie 14, 2009 0

Dezbaterea de la Cluj mi s-a părut reuşită şi cu sacrificii de imagine inteligente din partea lui Traian Băsescu. Sacrificii care au avut sens, pentru că chiar am avut senzaţia că s-a bătut palma pentru o coaliţie cu un nou sens, mult mai solidă şi ideologic cred, şi anume coaliţia anti-Geoană (sau să-i zic „Mircea Goană”?, după ce a fugit de dezbaterea pe care el însuşi a cerut-o). Şi acum observaţiile:
– deja au început intoxicările – Antena 3 titrează că a fost Mihnea Măruţă slab. Mie mi s-a părut că a fost chiar bine în condiţiile în care erau nişte condiţii rigide de respectat. Mai bine decît cu moderatori „profesionişti”.
– momentul „femei”, apărut din senin pentru că Antonescu a zis că-i place „Parfum de femeie”. Este momentul în care Băsescu a devenit extrem de rigid. S-a adîncit în efecte retorice (care m-au jenat şi pe mine ,ca telespectator) în legătură cu femeia frumoasă şi deşteaptă, soţia sa… Clar un moment dificil, angoasant pentru preşedinte, e punctul său extrem de vulnerabil. Şi un punct atins destul de gentil de Antonescu – ar fi putut cădea foarte uşor în mizerii.
– excelent răspunsul lui Băsescu la chestiunea „migrarea creierelor”. Ştiu, l-a mai dat, dar a fost foarte bine expus şi aici
– Crin nu a avut nici un moment în care să-şi depăşească statutul de challenger, chiar atunci cînd părea cel mai sigur pe sine. De multe ori mi s-a părutun ziarist care stă de vorbă cu Băsescu
– ciupelile glumeţe au fost reuşite şi civilizate. Am rîs sincer de cîteva ori
– încă o confirmare pentru existenţa, întărită de întîlnirea de la Cluj, a unei coaliţii Anti-Geoană a fost şi faptul că Băsescu nu a mai repetat maşinal „coaliţia Grivco” şi alte din astea. A zis-o doar de vreo 2-3 ori într-o oră. Ceea ce e puţin:)
– prima parte a dezbaterii a avut un Băsescu puternic, cel care încearcă să-şi vîndă cumva noua imagine pentru viitorul mandat – un tip echilibrat, mai puţin conflictual – a învăţat ceva din criticile adversarilor. A recunoscut încă o dată greşeli, a avut relaxarea tipului puternic.
– A doua parte a avut acel moment de care pomeneam, „femei” (nu flota, deşi a apărut acolo foarte deranjat), în care a apărut acel Băsescu nerelaxat şi agresiv împrăştiat.
– Nu ştiu cît poate cîştiga Antonescu în detrimentul maşinii de partid PSD. Dar Geoană ar trebui să piardă mult. Iar Băsescu, în ciuda privirilor ucigătoare din anumite momente, ca să respect glumiţa lui Crin, ei bine Băsescu a votat cu Antonescu în această după amiază.
P.S. Felicitări lui Teo Tiţă pentru transmisia live pe Vox. Excelent şi comentariul său dinainte în care a intuit concluzia întîlnirii.

Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.