Cîteva dezamăgiri de campanie
Campania e a lor. Dezamăgirile sînt ale mele.
În primul rînd, isteria şi haosul discursiv al taberelor de susţinători. Apropierea alegerilor parcă i-a aruncat pe toţi în oala cu apă fiartă. Se sare la beregată, se încleştează dinţii şi nu se mai lasă pînă la finalul emisiunii. Chestia asta se foloseşte de obicei atunci cînd argumentele nu mai sînt de-ajuns şi încerci să-ţi emoţionezi adversarul ca pe urmă să-i aplici o lovitură decisivă, profitînd de furia, uimirea sau tristeţea lui, după caz. Acum însă e la liber, fără discernămînt, după părerea mea. Fiecare sare ca ars de la a doua frază rostită şi începe un tip de atac care variază de la „de ce ai bască/de ce n-ai bască” pînă la „mă-ta-i curvă!”. Am avut parte de invitaţi la emisiune care s-au certat pe folosirea lui „decît” în loc de „doar”. „Eşti prea tînăr ca să fii aşa arogant”. „Oi fi tu vreo profesoară – dai şi meditaţii ?”. Alţii au reuşit să ajungă de la relaţia Guvern-Parlament la averile personale şi au sfîrşit ameninţîndu-se reciproc cu procesul. O sumedenie de alte exemple vedeţi zilnic la televizor. Ce vreau să spun e că tipul ăsta de atac ultra-personal – la cuvintele folosite, familie, frizură sau maşina din parcare – e de natură să abată în primul rînd atenţia ascultătorului/telespectatorului, care nu mai înţelege nimic din aceste salturi peste logică şi trage concluzia „asta-i clasa politică, toţi sunt varză” şi se scufundă şi mai tare în deja celebra scîrbă de politică şi vot.
În al doilea rînd, sărăcia temelor. M-am săturat ca de mere acre să mai aud că PSD a fost dat afară de la guvernare, că premierul Johannis e susţinut de „alianţa Grivco” sau că se încearcă fraudarea alegerilor. Cu unele excepţii, trimişii la înaintare ai partidelor duc lipsă de discernămînt în folosirea „pacheţelelor” – acele recomandări de strategie şi teme de discuţie primite zilnic de membrii partidelor de la consultanţii lor. Cei mai mulţi le recită ca papagalii, fie că au sau nu legătură cu tenma, în loc să le strecoare la momentul oportun sau pur şi simplu să fie creativi pe cont propriu. Aşa că de aici pînă la prima situaţie, cu săritul la beregată, mai e doar un pas, şi ăla foarte mic.
Cele de mai sus sînt valabile pentru mai toată lumea. PDL se remarcă prin ceva în plus zilele astea – nu înţeleg noua lor tactică de a ataca jurnaliştii şi de a pleca din emisiuni. Aruncatul microfonului şi părăsirea platourilor s-ar dori, mi-a explicat cineva, un statement, o declaraţie de principii: nu am venit aici să fiu atacat din 5 părţi şi ca atare plec, ca să nu vă dau satisfacţie şi să nu iau parte la jocurile voastre murdare. Am însă o problemă cu asta: de ce Sulfina poate şi TRU nu ? De ce Boureanu strigă pînă-i acoperă, iar Cristian Preda se ridică de la masă ? De ce Boc trînteşte receptorul, iar Valeriu Stoica poate rămîne calm ? Lăsînd la o parte că, strict din punct de vedere al reprezentării parlamentare”, 3 la 1 e exact configuraţia momentului, nu stiu dacă îmi inspiră prea multă încredere politicieni care se manifestă ca şi cum ar sta prost cu nervii… Poate că prefer să-i văd acoperiţi de adversari dar încercînd măcar să ţină capul sus, să nu se predea fără luptă.
Există şi ideea că sărind la beregata moderatorului subliniezi complicitatea televiziunilor cu adversarii şi interferenţa mogulilor în decizia editorială. Personal am alergie la acest gen de băgat lumea în aceeaşi oală şi la refuzul de a-i da credit jurnalistului că poate gîndi şi cu capul lui. La urma urmei, dacă eşti aşa convins că îţi este duşman, nu-l frecventa, poate că asta va da mai mult de gîndit publicului. Pe urmă, mai e ceva în legătură cu asta, care m-a scos din pepeni întotdeauna, l-aş numi principiul „99 la 1” – dacă împrumuţi pe cineva cu bani de 99 de ori iar o singură dată nu ai sau nu poţi, te va ţine minte şi îţi va purta pică pentru acea unică ocazie. Orice opinie contrară sau orice întrebare care trimite la capitole de discuţie nedorite de ei sînt taxate imediat ca partizanat politic, chiar dacă luni şi ani de zile n-ai primit nici o acuzaţie pe tema asta. Sînt manifestări de mania persecuţiei şi, repet, zău dacă am încredere în politicienii care, în loc să-şi poarte războaiele între ei, încearcă să tîrască moderatorul pe cîmpul de luptă.
