Ciucă ”moșește” o bucată de autostradă care ar fi trebuit să fie gata în… 2016. ”Îi felicit pe toți cei implicați”
Nu e vina actualului prim-ministru, dar festivitatea de deschidere a ultimei porțiuni de autostradă finalizate ar fi trebui să aibă loc nu azi, ci acum… 5 ani!
Lotul 2 al autostrăzii Sebeș – Turda va fi dat în circulație marți, după finalizarea unor lucrări minore, dar cu restricție de circulație pe o porțiune de un kilometru, unde se va merge pe o singură bandă.
„Dezvoltarea infrastructurii de transport din România este un punct important în programul nostru de guvernare, pentru beneficiile pe termen lung pe care le va aduce țării noastre, atât prin facilitarea legăturilor între regiuni, cât și prin creșterea economică firească generată de viteza și calitatea acestor legături. De aceea, îi felicit pe toți cei implicați în finalizarea proiectului de față și le urez succes celor angajați în proiecte similare”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, bucuros că s-a nimerit ca el să ”moșească” acest drum.
Prim-ministrul a apreciat, în context, importanta susținere financiară la nivel guvernamental din ultimii doi ani, care a impulsionat lucrările pe Lotul 2 din Autostrada Sebeș – Turda și a dat asigurări privind determinarea guvernului de a sprijini finalizarea celorlalte loturi de autostradă aflate în lucru.
Autostrada 10 Sebeș – Turda face legătura între autostrăzile A1 (București-Nădlac, parte a Coridorului IV paneuropean) și A3 (numită și Autostrada Transilvania pe porțiunea Brașov-Borș), iar contractul pentru Lotul 2 a fost semnat în toamna anului 2014, cu Asocierea Aktor S.A.- S.C. Euroconstruct Trading SRL, având ca termen inițial de finalizare a proiectului cea de-a doua jumătate a anului 2016, relatează Digi 24.
Lotul 2, între Alba Iulia Nord și Aiud, va fi deschis circulației mâine, 30 noiembrie 2021, cu anumite restricții de viteză. Pe tot lotul, viteza va fi limitata la 100 de km/h, iar în zona Dealului Oiejdea, unde se va circula pe o singură cale, pe câte o bandă de sens, viteza va fi limitată la 60 de km/h, până în aprilie 2022 – termen asumat de constructor pentru încheierea tuturor lucrărilor.