Concertul de Anul Nou de la Viena, în sfârșit, cu public. Anul trecut, a fost cu sala goală
Dirijorul Daniel Barenboim vrea să le amintească oamenilor de importanţa muzicii prin apropiatul concert de Anul Nou de la Viena, scrie DPA, citată de Agerpres.
”Sper că îi va inspira pe unii dintre politicienii lumii să se gândească cu adevărat la importanţa nevoii spirituale pentru muzică a populaţiei”, le-a declarat Barenboim miercuri reporterilor în capitala Austriei.
La concertul care va avea loc sâmbătă, maestrul în vârstă de 79 de ani va dirija pentru a treia oară anuala rundă de valsuri şi polci a Orchestrei Filarmonice din Viena, după spectacolele din 2009 şi 2014. Concertul va fi transmis în 92 de ţări.
Evenimentul de anul trecut a avut loc sub bagheta lui Riccardo Muti, în faţa unei săli goale de concert în contextul pandemiei.
Anul acesta, concertul se desfăşoară din nou cu public, deşi numărul spectatorilor a fost redus pe neaşteptate la 1.000. Circa 700 de posesori de bilete au fost anunţaţi că nu mai pot participa şi că în schimb vor avea un loc rezervat anul următor.
La evenimente cu peste 1.000 de persoane, pot participa doar cei vaccinaţi cu doza booster, potrivit celor mai recente măsuri adoptate în Austria.
Întrucât mulţi invitaţi din Germania şi Elveţia nu s-au vaccinat încă cu doza suplimentară, reducerea numărului de locuri a fost cea mai bună soluţie, a spus violonistul Daniel Froschauer, preşedintele Filarmonicii din Viena.
”Suntem norocoşi că puteam face asta cu 1.000 de persoane întrucât muzica trebuie să ascultată în direct”, a declarat Barenboim.
Acesta a subliniat că e nevoie de mai multe acţiuni pentru educaţia muzicală a copiilor.