Contre dure pe tema legionarismului interbelic. De la Noica pornind

N-am citit cartea lui Lavric despre Noica, publicata de la Humanitas, poate si pentru ca ma plictiseste teribilul monopol tematic trairism-paltinis s.a. care se exercita constant in peisajul cultural romanesc de dupa 90. M-au batut la cap din adolescenta pina acum cu mii si miliarde de recuperari, evocari, extazieri. Nu neg rezultatul: o lista de carti excelente. Dar si o fandoseala intelectuala „cu patina” care isi doreste recunoscuta autoritatea dintr-o fluturare de neologism.
Am mari retineri in legatura cu recuperarile entuziaste ale interbelicului, mi se pare ca se bat cap in cap doua viziuni ale acelei perioade, cea nouazecista si cea saizecista, una nostalgica (cu nuante de dreapta sau de-a dreptul extrem nationaliste) , cealalta estetizanta, o forma de esopism critic prin ignorarea programatica a contextului politic. 
M-au facut curios insa citeva texte legate de aceasta carte a lui Lavric. Pina citesc cartea, va ofer citeva mostre de ipocrizie mainstream cu sindromul victimizarii la pachet si, de cealalta parte, MIhai Iovanel, un critic literar misto, dupa gustul meu (nu-mi plac neaparat verdictele, dar omul a inteles cum trebuia executata ruptura de anchilozarea criticii post 90). Totul a pornit de la o cronica defavorabila facuta cartii lui Lavric in care il acuza pe acesta ca ar exista o nostalgie legionara in rindurile sale despre Noica. Acuzatie dura, nu stiu cit de fondata – argumentele lui Iovanel mi-au amintit insa alte reflexe retorice asemanatoare in interiorul grupului „neo-interbelicilor”.

Lavric condamnă mitologia confecţionată de comunism cu privire la mişcarea legionară doar pentru a reda savoarea originală a mitologiei legiona­re. Lavric îi înţelege atât de bine pe Zelea-Codreanu & co încât le justifică antisemitismul. Cartea are un aer de hagiografie legionară: mişcare spirituală, camarazi!; de unde terorism şi fascism? Bun, băieţii au mai şi omorât nişte oameni, dar erau bine intenţionaţi, au făcut-o cu sufletul curat. Şi ce, ăilalţi nu erau criminali? (scrie Iovanel in Gandul)

Lavric da o replica in Cultura si Iovanel adauga inca o replica la replica.  Lavric  acuza inima putred marxista a lui Iovanel:

 Dansul are de recuperat handicapul unei malformatii interioare de care nu cred ca-i ajunge o viata ca sa scape. E vorba de marxism. In Romania nu poti sa fii marxist decat in trei situatii: ori esti ignorant, ori esti oportunist, ori esti resentimentar. Ignorant e cel care habar nu are ce s-a intamplat cu romanii in secolul trecut si care, scutit de nelinistea unui trecut care sa-l tulbure, bate campii pe seama nobilelor idealuri ale stangii autentice. Oportunist e cel care, stiind foarte bine la ce dezastru au impins tara fanaticii lui Marx, continua sa cante servil un refren de pe urma caruia stie ca are de castigat luciul unei carti de vizita cu care poate deschide multe usi.

 Iarasi prostiile cu marxism si celelalte. nu-l stiu pe Iovanel clar orientat in vreo directie de stinga. Dar stiu cum e sa fii acuzat rapid de comunism daca le spui unor tipi de „preadreapta” ca se poate sa fi gresit ceva. Replica vine in acelasi numar din Cultura – criticul reia cumva tezele din primul articol.
Ce m-a enervat cu adevarat este iarasi un tip de victimizare a oamenilor din mainstream. De exemplu, Lavric spune ca deschide multe usi marxismul. Sa fim seriosi – in Romania Noica deshcide mult mai multe usi. Apoi, am gasit o mostra de maxima victimizare la Dan C MIhailescu, in Idei in Dialog . Dupa o dominatie autoritara a interbelicului trairist, a recuperarilor tuturor marilor nume, dupa ce, intr-un final, marii oameni de cultura romani au inteles ca nu poti totusi sa te prefaci ca legionarismul lor n-a existat, dupa ce numai ei au fost pe scena, se pling ca doi trei nebuni indraznesc sa le acuze o oarecare nostalgie exprimata uneori dubios. Teza e mereu aceeasi – aveau inimile curate, dar i-a stricat contextul. Inutil sa mai comentam naivitatea rationamentului. Iata ce spune DCM:

Uria[a oper` a lui Eliade, universal recunoscut`, filosofia lui Noica (dar [i  filosofia blagian` a culturii), istoria dilemelor moral-religioase de care este îmbibat` viziunea nihilismului cioranian, teatrologia lui Haig Acterian, eseistica
lui Dan Botta sau Ernest Bernea, a lui Vasile Lovinescu, D.C. Amz`r sau
Ar[avir Acterian [.a.m.d. – totul a fost dat cu nep`sare la o parte (când nu aruncat, cu furie distrug`toare, direct la gunoi) supralicitându-se
fie cutare moment conjunctural sau o sl`biciune sentimental`, fie o înclina]ie – structural`, adev`rat, precum na]ionalismul, dar exagerat` flagrant, strict pe moment, de anumite circumstan]e politice, sociale, etnice, religioase.

Deh, asa erau vremurile – poti scrie asa despre orice derapaj biografic, indiferent de culoare politica. Ce am observat si in aceasta polemica este ca apele ideologice incep sa se desparta clar. Mai veche e doar presiunea autoritatilor culturale de pe la noi care inca au o formatie totalitara, nu suporta opozitia si pace. La cea mai mica ciupitura, urla ca din gura de sarpe. Revin dupa ce citesc cartea.