Cosmin Alexandru. Reflectati!
Simt o întrebare legitimă lângă ureche: „Şi ce-ai vrea, să-i lăudăm?“. Nu, n-aş vrea să-i lăudăm. Pe toţi. Dar n-aş vrea nici să-i criticăm. Pe toţi, tot timpul. Nu pot să nu plec de la premisa că există, între politicienii români, şi unii care sunt frecventabili şi care, din când în când, mai fac şi lucruri bune. Pe ei cred că ne-ar ajuta să îi apreciem mai mult, mai curajos, mai apăsat, în spaţiul public românesc. Pentru ca şi ei, şi alţii ca ei să aibă un interes în a face lucruri bune, bune în accepţiunea celor pentru care sunt făcute. Să simtă în mod explicit că merită efortul, că se aleg cu ceva important dacă se comportă într-un fel mai bun decât alţii.
Ştiu că aprecierea aproapelui nu e un obicei larg răspândit în societatea românească. Ca să fiu şi mai tranşant, e atât de puţin răspândit, încât, atunci când apare, e privit mai degrabă cu suspiciunea unor motivaţii oculte. Dar, totuşi, trebuie început de undeva.
