Crin Antonescu: „Nicușor, ca șoferul care îți spune: frâna nu mai merge, volanul mi s-a blocat, stați liniștit, trecem și peste asta”
Crin Antonescu spune că statul român traversează o paralizie fără precedent
În opinia sa, situația actuală nu seamănă cu niciun alt episod politic traversat de România în ultimele decenii.
”Situația e destul de tristă. Da, statul român, statul, bine spus statul, este într-o paralizie fără precedent. Pentru că noi am traversat, suntem oameni care știm și am și trăit istoria politică a României în ultimele decenii, dar o situație asemănătoare n-a mai fost.
Paralizia constă în primul rând în faptul că actorul central în asemenea împrejurări, președintele, este imobilizat, pare, este neputincios, n-are niciun fel de soluție. O spun fără niciun fel de colț împotriva lui Nicușor Dan. Nu mi se pare deloc cel mai negativ personaj de pe scenă în acest moment. Dar, din când în când, apare și ai sentimentul că ești pasager într-un vehicul, un autobuz, și era șoferul care vine și-ți spune, știți, frâna nu mai merge, volanul mi s-a blocat, stați liniștit că vedem noi ce facem, trecem și peste asta.
În fine, asta la început era mai optimist, acum pare chiar domnia sa destul de abătut. Și asta transmite tot așa un sentiment de neputință.”
Critici privind prelungirea interimatului Guvernului
Crin Antonescu a comentat și situația Executivului interimar, despre care spune că a rămas în funcție o perioadă fără precedent, după ce a fost demis prin votul Parlamentului.
”Suntem în situația paradoxală în care un guvern demis în Parlament democratic cu număr record de voturi, a bătut deja recordul duratei de interimat. Și nu dă vreun semn că ar participa la căutarea unei soluții.
Mi se pare de asemenea că, în afară de președinte și în afară de domnul Bolojan, care stă din ce în ce mai solid acolo, în această poziție în care, de fapt, e limitat și de Constituție să acționeze ca un guvern de plină putere. Dar asta nu-l oprește să facă niște lucruri care extind puterii pe care o are ca premier interimar. Le face foarte serios, nu se oprește nicio secundă din a acționa în punctele care îl interesează, de fapt, pe domnia sa, pe cei care îl susțin, pe cei care îl acoperă.”
Acuzații privind lipsa dialogului cu protestatarii
Fostul lider liberal a susținut că autoritățile continuă campania de comunicare publică, însă evită dialogul cu oamenii care protestează în această perioadă.
”De asemenea, după cum vedeți, campania de propagandă continuă. Nu știu, un mic exemplu. Sunt în stradă oamenii ăștia din sănătate, din alte domenii. Domnul Bolojan e la inaugurarea sălii Nadia Comăneci. Tot respectul, am fost ministrul Sportului, salut implicarea, fie și la nivel simbolic a liderilor statului în susținerea întreprinderilor sportive. Dar nu s-a dus să discute cu oamenii ăia.”
