Cum a ajuns România să aibă doi candidaţi buni pentru prim-ministru
O strategie stupidă a partidelor care îl susţin pe Johannis şi o replică inteligentă a preşedintelui Băsescu au îngustat din prăpastia de imagine care s-ar fi putut căsca în avantajul celor dintâi.
Să spui că-l vrei pe Klaus Johannis premier doar pentru două luni, până la alegeri, după care vei pune iar un maimuţoi de partid înseamnă că ai ameţit deja de foame. Că ai plătit, probabil, consultanţi străini să-ţi dea mutarea în plic dar eşti convins că te pricepi mai bine ca ei – de-aia tu ai bani şe ei nu.
Propunerea pentru post a lui Lucian Croitoru este, în schimb, singura în stare să pară o replică rezonabilă. Asta, cu un ajutor nesperat din partea lui Bogdan Olteanu şi a găştii care l-a ţinut pe Croitoru afară din CA al BNR. Băsescu încearcă să ia astfel cu împrumut din credibilitatea BNR, câştigă bunăvoinţa FMI, a investitorilor străini şi a comunităţii de afaceri. Şi aduce logica de bancă centrală la butoanele politicii fiscale. Exact ce ne lipseşte de 5 ani, de când a plecat Mihai Tănăsescu. Dacă Băsescu ar renunţa la nonsensul că guvernul trebuie să fie de oamen politici, nu de tehnocraţi, probabil ar avea toate şansele să câştige alegerile. Sigur, ar pierde partidul şi, odată cu el, controlul.
Încurajator este însă că atunci când au ajuns cu spatele la perete, partidele au reuşit să vină cu propuneri excelente pentru postul de prim-ministru. Nu una, ci două. Deci, se poate!
