Cum v-a fost toceala?
Cred ca una din explicatiile pentru „perlele” care apar atunci cand se corecteaza lucrarile elevilor este toceala. Mai precis, toceala facuta prost, asa ca elevii respectivi isi aduc aminte doar unele cuvinte si expresii si trebuie sa le inventeze pe restul.
In mod normal, as fi fost tentat sa ma intreb daca in actualul sistem de invatamant se mai practica toceala si daca profesorii au gasit elemente de combatut tocitul. Dar frecventa, stupiditatea si abundenta perlelor din fiecare an imi spune ca tocitul e in floare. „Pe vremea mea”, ca sa zic asa, se toce pe rupte. Materie multa, inghesuita in ore putine. Toceala parea a fi raspunsul perfect pt o astfel de dilema. Pt mine, tocitul era cel mai oribil lucru cu putinta. Nu intelegeam de ce trebuie sa repet ca un papagal, de ce nu pot sa spun ce credeam eu si de ce daca spuneam parerea mea despre cutare lucru, ajungeam sa fiu notat in functie de cum se potrivea ideea respectiva cu ceea ce ar fi trebuit sa tocesc. Pe scurt, daca nu toceai nu intrai la liceu (se dadea examen scris la romana si matematica, iar baremul de corectare cuprindea idei fixe ce trebuiau atinse si nu permitea devieri de la linia impusa de autorii subiectului), nu intrai la facultate (daca dadeai la istorie, medicina, drept), sau riscai sa nu treci nici clasa. Profesorii care doreau sa-si auda propriile vorbe
Rareaori am intalnit profesori care sa descurajeze tocitul. Chiar si in facultate erau putini. La examenele orale era mai usor sa-ti dai seama cine a tocit si cine nu. La cele scrise, era mai greu. Motivul: profesorii nu prea citeau lucrarile in intregime.
Voua, cum v-a fost tocitul?
