Dan Horia Mazilu


    A murit acum citeva zile unul dintre cei mai mari profesori si specialisti in cultura veche de la noi, Dan Horia Mazilu. In primul an la Litere in Bucuresti omul era pentru mine oxigen pur. mersesem la primele cursuri, in anul intii, in 96, si ma cam speriasem: Ion Coja balmajea tot felul de lingvistici generale la care evident nu se pricepea, alti tot felul de impostori se dadeau mari profesori.
    Dar Mazilu merita fiecare minut. Vorbea o limba disparuta, cu multe cuvinte scoase de prin ceasloave vechi si facea pur si simplu lumina in intunecata istorie a literaturii vechi romanesti, cu atit de putine surse, marturii, texte ramase etc. I-am citit cu creionul in mina Rcitind literatura romana veche, cartile despre baroc, am cautat eseuri, articole. A fost acuzat ca pune prea mult suflet in inventarea literaturii si acolo unde nu putea fi vorba de asa ceva. si ce daca? era un profesor cum rar se vor mai vedea. Un spirit academic cu o patima hermeneutica adevarata.
    A fost si decan, am avut chiar mici conflicte de la distanta – eu si o mina de colegi care voriam sa se faca alegeri corecte printre stdenti am chemat prodemocratia si am cerut supravegherea votului – pur si simplu nu intelegeam cum puteau intra atitia imbecili in scoala aia. In ciuda evenimentelor, niciodata nu am simtit vreo urma de resentiment cind am mai schimbat doua vorbe sau cind il salutam. Nu i-am apreciat munca administrativa sau anturajul.  dar facea parte din categoria aia de oameni carora nu se poate sa nu le respecti textele. Au ramas niste carti frumoase si, nu stiu, sper ca cineva a avut inspiratia sa-l inregistreze in timpul unor cursuri. Eu n-am avut ideea asta…

    Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here