De ce îmi place Drulă și de ce Barna nu e ”papagal”
Aleg să privesc la USR, după Cioloș, ca la un nou început. Cu bună-credință și respect, indiferent de felul de politică pe care îl vor practica, dintr-un motiv simplu: e nevoie în România de energia, ideile și competența acestui grup de oameni, cu un impact social din păcate modest, la acest moment.
De aceea, deși nu cred în succesul politicii menite a scoate răul din oameni, în alb și negru (mai ales la formațiunile ce se revendică din europenism și progresism ideologic), îmi place să cred că alegerea lui Cătălin Drulă este una bună pentru USR.
Și nu grație ”răngii” care i-a adus popularitate în încleștarea cu Metrorex-ul lui Rădoi: ca imagine, a fost punct-ochit, punct-lovit. (Deși, ca efect, a rămas cumva în aer, deoarece, prin plecarea USR de la guvernare, Drulă nu și-a mai putut continua reformele la Transporturi).
Dar Drulă merită un cec în alb nu pentru cariera sa politică de până acum, ci ca model de politician de care România are mare nevoie.
Am citit cu atenție extrase (vezi mai jos) din interviul acordat de Cătălin Drulă pentru SpotMedia.
Până la preluarea șefiei USR, n-am acordat mare atenție ”dezvăluirilor” despre legăturile cu Securitatea ale familiei sale, ceva similar cu cazurile Cioloș, Năsui sau Vlad Voiculescu – lămurirea acestor istorii (adesea măsluite, exagerate sau ”umflate” cu pompa) nu e capăt de țară pentru consolidarea democrației din România.
Așa că, în locul speculații/acuzațiilor, prefer să cred ce spune noul lider interimar al USR.
Ca să tragem linie: Cătălin Drulă e până la urmă un om de succes. Un politician tânăr, venit la ”bătaie” partidică și electorală nu cu zestrea ”lui tata”, nici cu desaga doldora din contracte cu statul.
Ci din minte ageră, succes în business pe cea mai acerbă piață IT din lume și cu dorința de a-și pune la bătaie timpul, energia și nervii lui ca să facă mai bine în acest petic de pământ numit România.
Poate să nu-ți placă Drulă când dă cu ”ranga” (și înțeleg, din interior, că e și el deseori ”din topor”, în stilul Ghinea, ”dar nu chiar așa”, după cum mi-au mărturisit apropiați ai treburilor interne).
Dar, uneori, cei care pot să schimbe în bine locul pe care îl păstoresc (fie la stat, dar mai ales în privat – vezi poveștile ”greilor” gen Steve Jobs, Elon Musk, Zuckerberg&co) nu sunt cei mai cumsecade oameni.
Prin urmare, poate c-o să-l mai ”iau la rangă” și eu pe Drulă vreodată (mai ales că, ”pacifist” din fire fiind, nu mă împac deloc cu strategia de a crește pe conflict, pe demonizarea altora, care în România dă ”pâine” la mulți jucători din politică), dar niciodată n-o să vorbesc despre el ca despre un ”loser” dâmbovițean sau un produs al baronimii care ucide organismul sănătos al democrației.
Cum bine spunea Raluca Boboc, într-o analiză din ”Adevărul”, USR este în criză, fuziunea cu PNL poate fi din acest motiv o perspectivă de recuperare a celor buni, dar Cătălin Drulă are șansa lui și merită încurajat s-o joace.
Despre Dan Barna, numai de bine, de data asta
Iar dacă tot vorbim despre nevoia unui om ca Drulă în politica românească, să nu-l omitem din discuție pe Dan Barna.
Am fost deseori un critic al său, în general de pe poziția celui care are mari așteptări de la un lider al USR, căci USR însuși a ridicat ștacheta marilor așteptări, prin discursul său adesea arogant și implicit ostil față de tot ce nu-i seamănă în piața politică și socială a nației.
Dar poate că nu e cazul să fim atât de exigenți cu Dan Barna.
Sigur, are el destule conflicte de dus în cârcă și rămase la final tinechele de coada imaginii sale, de la îndepărtatea abilă și cinică a lui Nicușor Dan până la mazilirea vocilor critice din interiorul USR.
Dar ca să faci să funcționeze un conglomerat foarte pestriț și dinamic al politicii din România, așa cum a apărut peste noapte USR, nu-i ceva simplu.
Uneori, ai de ales după principiul ”pierderilor calculate”; îndepărtezi oameni de valoare care, prin libertatea competenței lor împinse la limită, pot ”centrifuga” decizia și arunca în aer coerența grupului, fără ca ei să-și fi propus ceva rău în competiția de idei și de valori din partid.
Mai ales în România, unde unitatea și forța grupului clachează aproape întotdeauna din cauza indisciplinei interioare și a orgoliilor neconstructive, să pui pe roate o construcție de succes este de cele mai multe ori misiune imposibilă.
De aceea, Dan Barna nu e nici departe ”papagal” sau ”mână forte închipuită”, cum l-au judecat unii.
E doar un alt tânăr politician care a trebuit să facă echilibristică, într-un peisaj instabil, volatil, divizat și foarte foarte greu de controlat.
În plus, cu toate pierderile de parcurs, Barna e cel care a menținut unit acel grup din fostul USR care, ironia sorții, avea să-i aducă sfârșitul de lider USR și lui Dacian Cioloș!
E cinic, iar Cioloș nu merita acest deznodământ abrupt, dar poate tocmai asta ne arată că Dan Barna a știut să-și conserve puterea și să lucreze mai în echipă decât rivalul său, ceea ce nu-i câtuși de puțin o notă proastă în politică, mai ales în politica din România.
Da, Barna a făcut și el multe greșeli, a comis declarații care au costat USR (cum a fost cea cu ”criza nu-i problema noastră”, când Orban l-a invitat la guvernare, după Dăncilă), a gestionat nesigur conflictele din partid și n-a găsit întotdeauna oameni care să se ”pupe” cu ideea de USR (vezi candidatura ginerelui baronului Morega de la Gorj pe listele USR și desemnarea acestuia, ulterior, ca prefect al județului), dar unde sunt cei care ar fi greșit mai puțin?
Dacă ei existau în USR sau în afara lui, de ce n-au ieșit la rampă? Nu i-a lăsat ”gașca Barna-Ghinea-Drulă”? Ok, atunci înseamnă că asta e ”echipa câștigătoare” din USR. Cei care rămân la butoane contează în politică, dacă alții nu-i pot ”răzbi”, atunci ”vae victis”, vorba romanilor.
Așa că, pentru mine, Barna nu e nici învins, nici loser, nici ”papagal”, cum îl ștampilează mulți.
E până una-alta un mic învingător, într-un mediu natural ostil succesului de tip USR.
Este până la urmă un altfel de #Rezist, unul nu neapărat fidel 100% valorilor Pieței și așteptărilor ”academice”, ci un lider de echipă care rămâne în joc, știe să piardă și poate face chiar un pas în spate.
Așa a făcut și după victoria lui Dacian Cioloș la congres, la fel și acum, după preluarea șefiei USR de către interimarul Cătălin Drulă.
Pasaje din interviul acordat de Cătălin Drulă pentru SpotMedia
- ”Trăiesc modest, ca un om normal, într-un apartament de bloc. Mă încălzesc de la Termoenergetica, am avut momente fără apă caldă, iarna asta pare rezonabil în zona noastră, anul trecut a fost mai rău. Trăiesc o viață absolut normală”
- ”Bunicul meu, ceasornicar, a fost deținut politic și urmărit până avea 75 de ani. Tata a lucrat în Fabrica de calculatoare, era șef de secție. După Revoluție s-a dus în zona privată, din 1995 a lucrat la această firma în care acționar majoritar era o firmă israeliană. Era director din zona tehnică de proiecte, a fost doar angajat.
- În anii ‘90, mama socotea cum să trecem de la un salariu la altul, eu mergeam la olimpiade. La mulți ani după angajarea tatălui meu, în anii 2000, acționariatul firmei s-a schimbat cu domnul respectiv, cu care tata nu avea nicio legătură. Tata nu are legătură cu sistemul de putere dinainte sau de după ’89. Prin mecanisme de înnoroire și împroșcare s-au creat aceste povești”
- ”În ceea ce mă privește pe mine, am primit o bursă din partea statului canadian, după liceu imediat, am avut rezultate foarte bune. Eu am luat patru premii naționale din clasa a IX-a până în clasa a XII-a la olimpiada de informatică.”
- ”Chiar un manual pentru liceu de informatică de laborator a fost scris de mine, împreună cu un coleg, la 18 ani scriam o carte, publică. Se găsește această carte.”
- ”Am făcut informatică la Toronto, cu o bursă din partea statului canadian. Mi-a dat fiecare rudă bani ca să pot să merg cu ceva în buzunar. Am făcut și masterul acolo, m-am întors în România, am lucrat în mai multe proiecte antreprenoriale”
- ”Un prim proiect a fost chiar firma înființată de mine, împreună de mine cu un fost coleg de la olimpiade. Apoi am lucrat pentru o serie de proiecte din Silicon Valley. Ultimul dintre ele este cel de notorietate în spațiul public, un sistem de livrare de produse medicale cu drone, care e operațional în Africa, Ghana, Rwanda, selecționează sânge pentru transfuzii. Un proiect impresionant.”
- ”Am fost unul dintre primii angajați. Eu am niște acțiuni acolo ca urmare a faptului că am fost angajat, am muncit, undeva la 0,3%. La intrarea în Guvernul Cioloș, am întrerupt activitatea și acea firmă între timp a devenit un unicorn, a decolat, acțiunile mele s-au apreciat foarte mult în ultimul an și pentru prima dată, anul trecut, am valorificat o parte din acțiuni. Totul este în declarațiile de avere”
Un scurt epilog despre gazetăria în vremuri de război româno-român
Unul dintre avantajele gazetăriei făcute vreme lungă este că ajungi să ”miroși” dinainte ce se va întâmpla pe tărâm politic, într-o speță sau alta.
Observațiile mele critice de-a lungul ultimilor doi ani, legat de politica USR și de discursul liderilor, s-au cam adeverit, din păcate.
Demisia lui Dacian Cioloș este doar ultimul episod al crizei din USR, iar criticile mele exact asta încercau: să-i avertizeze pe decidenți și pe susținătorii lor că alta-i calea dreaptă pentru succes, nu cea aleasă mereu din 2020 încoace.
Cred în continuare că radicalismul menit să ”copieze” AUR nu va ajuta USR, dimpotrivă, dar nu eu decid destinul partidului.
I-am supărat pe mulți dintre fanii ”lulea” ai USR, în ultima vreme. Nu au putut accepta că un votant USR, un jurnalist apropiat de USR și decenii la rând anti-PSD poate fi atât de aspru cu formațiunea lor favorită.
Critica mi-a permis să descopăr la o parte din publicul USR un radicalism feroce, foarte similar cu cel al AUR, desigur, de pe alte poziții. Dar ca apetență pentru violență, cam nicio diferență.
M-am separat de astfel de oameni, până când își vor recupera măsura și echilibrul, dacă va mai fi posibil…
Sunt convins 100% că pariul pe intoleranță și fanatism nu aduce nimic bun unei societăți, indiferent că provine din partea bună sau partea rea a cetății.
Atunci când crezi doar în ”dreptatea ta”, când nu știi să asculți, să accepți că există și alt adevăr și alegi să judeci viața doar în alb și negru, nu faci decât să sapi temeinic la groapa ta și să ”caști” tranșee peste care nu mai poți sări la nevoie.
Toată această perioadă de purificare mi-a permis pe de o parte să mă lepăd fie și parțial de tipul de jurnalism pe care l-am practicat deseori de la Revoluție încoace și să mă întorc la o perioadă foarte dragă mie în carieră, dar care a sucombat implacabil sub presiunea divizării din România, trăgându-mă și pe mine într-o zonă ”talibană”, anti-FSN&PDSR&PSD, de care nu mi-e rușine, ba chiar o privesc și cu admirație uneori, dar în care nu mai vreau să ”funcționez” ca gazetar de aici încolo.
Revin treptat la jurnalismul tip BBC, în care m-am format în zorii democrației noastre – un model nu doar de echilibru și acuratețe media, ci și un reper pe care ar trebui să-l adoptăm social, politic și civilizațional, dacă vrem să fim altceva decât în ultimii 32 de ani.
