Demisia unui om de onoare, Peter Eckstein Kovacs. Cum vi se pare uninominalul?

martie 5, 2008 0

Nesusţinut de reprezentanţii propriului său partid, la dezbaterile asupra legii ANI, senatorul şi-a dat demisia de la conducerea Comisiei juridice a camerei superioare. Demisia a venit după discuţiile asupra confiscării averii ilicit sau nejustificat dobîndite, în timpul cărora Kovacs a susţinut varianta „dură”, a confiscării averii nejustificat dobîndite, în timp ce colegii săi de partid au susţinut varianta soft, a confiscării averii obţinute ilicit. La ora asta există politicieni UDMR care au averi frumoase, ceea ce ar putea alimenta, cum se spune, eventuale speculaţii asupra motivelor pentru care aceştia susţin varianta soft a legii ANI. Kovacs, pe care îl cunosc, nu mi-a făcut niciodată impresia unui radical, ci a unui om de o remarcabilă corectitudine. Asta să fie cauza pentru care senatorul pare să fi ajuns oaia neagră a UDMR, partid care s-a balcanizat cu un lucrativ succes în ultimii ani?

 

Sper că nu vă faceţi prea mari iluzii asupra variantei de uninominal votate (încă azi) în Parlament. E un pic mai bine pentru dvs şi un pic mai prost pentru ei. Dar nu mi se pare că avem acea sită care să ducă la o reapropiere semnificativă a aleşilor de alegători şi nici la înnoirea „clasei politice”.

 

 

 

 

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.