Despre Michael Jackson, altfel!
Jackson a fost, evident, un om talentat. După opinia mea, principalul lui talent era acela de dansator. Se mişca uimitor, avea o expresivitate rară a gestului şi, mai ales, capacitatea unică de a succeda mişcări sacadate cu cele cursive. Aud că era şi un mare filantrop. Lăudabil! Altfel, a cîntat mediocru, iar melodiile sale, cu puţine excepţii, sînt de o platitudine totală. Zilele acestea, Jackson este asemănat insistent cu Elvis Presley. La noi, asemănarea e propagată de aceeaşi presă debusolată cultural care-l asemăna pe tînărul Costel Busuioc (vi-l mai amintiţi?) cu Luciano Pavarotti. În orice caz, la 44 de ani de la moartea sa, Elvis rămîne cel mai vîndut cîntăreţ american. Peste 44 de ani, cei care vor mai fi pe aici s-ar putea să vadă că nimeni nu-şi mai aminteşte că a existat un Michael Jackson. Luaţi această afirmaţie ca pe un pariu.
Partida decentei si a normalitatii a fost probabil pierduta iar Occidentul nu se va trezi din captivitatea idolatra decat printr-o presiune venita din afara. Un ochi atent vede la marginile spatiului nord-atlantic un Iran nervos, cu ambitii nucleare precise; o Rusie resentimentara si neadormita; un Magreb iconoclast, monodic si inflationar sub raport demografic, plus un Orientul mijlociu controlat in mare parte de ideologíi talibane.
Vazand preocuparile presei occidentale, stresata intre o relatare despre pantofii lui Michelle Obama si testamentul lui Michael Jackson, vecinii nostri vor continua sa preseze. Antipatici si agresivi, ei vor sa dea desteptarea, cantand si strigand in propria lor gama si hoarda: „Invincible”!
După Jackson nu rămîne nimic. Muzical, lumea infantilă dansată de Jackson e inexistentă. Toate aceste negaţii nu fac din Jackson un criminal muzical în serie. Jackson însuşi a fost distrus, înainte de a fi lansat într-un uriaş experiement de nivelare muzicală. Social, Jackson e cel mai vast şi mai precis diagnostic al unei dezorientări care a falsificat şi, pînă la urmă, eliminat bazele muzicii populare moderne. Cu Jackson, muzica pop a devenit un material inform şi indiferent, etern utilizabil, perfect plasat
pentru a umple golul nesfîrşit al vieţii, fără a obliga sau a pune întrebări. Abandonul înălţat la rangul de plictis binefăcător. Povestea lui Jackson e povestea tipică a unei nevroze culturale care şi-a recoltat devreme victima şi a dresat-o, dezumaninzînd-o complet.
