Dezbatere VoxPublica: Poate apărea un partid nou în România?

octombrie 5, 2009 0

Sîmbătă, lui Ioan Rus, acum membru PSD de rînd, i-au scăpat printre vorbele despre reformarea PSD, şi nişte cuvinte precum: „vom face un efort de a inventa o altă mişcare de stînga” (vedeţi aici). S-a spus de multe ori că PSD nu înseamnă stînga, ba chiar că nici dreapta nu prea e bine reprezentată. În orice caz, un trend e clar, oameni care de obicei votau sînt acum în mare derută. Un motiv? Poate vor noi idei la stînga şi la dreapta?
E momentul, ca pe timp de criză, pe timp de derută partinică, să ia fiinţă o nouă mişcare politică în România? Ar fi Ioan Rus şi grupul de la Cluj capabili să inventeze o astfel de mişcare ceva mai coerentă ideologic la stînga decît struţocămila capitalistă cu Che Guevarra pe drapel numită PSD? De reformă în PSD cu greu mai putem vorbi, fie şi dacă urmărim ce poziţii ocupă acum în partid „reformatorii” ardeleni. Sau, de ce nu, în peisajul aglomerat al dreptei, ar mai fi loc de ceva teme noi?
L-am rugat pe Ciprian Şiulea, autorul cărţii “Retori, simulacre, imposturi”, să comenteze vorbele de sfadă-profetice ale pesedistului clujean. Şiulea mi-a scris:

Grupul de la Cluj promovează de ani de zile modernizarea ideologică a PSD-ului, un partid cu o identitate de stînga foarte problematică. În primul rînd că nu înţelege ideea de egalitate, nici egalitatea formală dintre oameni, pe care ar trebui s-o susţină orice partid democratic, nici egalitatea socială specifică stîngii. Tocmai de aia nici nu susţine drepturile minorităţilor şi defavorizaţilor, cum ar trebui să facă. Politicile de genul „cornul şi laptele” sînt nişte glume (nici măcar nu sînt targetate), iar creşterea pensiilor şi în general a plăţilor sociale nu poate trece de la nivelul „pomeni electorale” la cel de „politici de stînga” decît dacă se bazează pe principii. Din păcare, PSD nu le are.

Partidul lasă însă impresia de stînga din cauza strategiei de guvernare imprimate de Ion Iliescu, aceea de stagnare şi conservare cu orice preţ a cît mai mult din vechea societate comunistă, ceea ce a favorizat, cu costuri enorme pentru întreaga societate, categorii electorale de stînga. Este (sper eu) o strategie perdantă pe termen lung; din păcate, însă, PSD continuă să îşi marginalizeze agresiv reformatorii.”

Cristian Preda, politolog şi parlamentar european în grupul PPE, a fost de părere că dorinţa lui Rus e mai mult decît rezonabilă:

„E loc de un partid de stînga mai articulat şi mai consistent care să nu fie «pătat» de credinţe liberale şi neoliberale. Sînt mulţi membri PSD cu un profil liberal. Mie mi se pare că e loc de un partid mai articulat de stînga”.

Despre capacitatea lui Ioan Rus de a porni un astfel de partid, Preda nu a vrut să comenteze. A vrut doar să remarce că Rus nu aminteşte de profilul îmbogăţitului din politică, Adrian Năstase, care predomină încă în PSD.
Voi reveni şi cu alte păreri pe această temă şi, sper, dezbaterea va lua curînd şi o faţă publică (o întîlnire faţă în faţă) nu doar „voxpublică”. Aşa că, declar dezbaterile VoxPublica deschise:).

Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.