Discutiile despre religie in scoli. Noi episoade
Am urmarit aseara dezbaterea despre religia in scoli, la emisiunea lui Turcescu. Pruteanu era in plus. Nu am inteles de ce tocmai el trebuia sa fie vocea ratiunii pe acolo. Daca tot invie Paunescu, de ce nu s-ar resuscita si Pruteanu asa putin. N-o sa mai scapam de figurile astea in veci.
Ma rog, adevaratul nucleu al emisiunii a fost Emil Moise, deja celebrul profesor buzoian, care lupta pentru scoaterea ritualurilor bisericesti din scoli. A afirmat ca este un credincios si chiar unul bun. Si e impresionant ca s-a apucat de aceasta lupta pentru dreptul copilului la neindoctrinare (inclusiv religioasa) avindu-i impotriva chiar pe membrii propriei familii.
Nu mai tin numele preotului tinar care apara religia in studio (Iustin Marchis a fost si el pe dinafara complet, repetind monoton ca religia e un lucru minunat si frumos). Dar el mi-a amintit de principalul argument care a umplut scolile de atita osirdie religioasa: fraza de tipul „ce rau poate face religia?”. Este cel mai usor sa operezi o diversiune cu o astfel de fraza spusa cu o voce blinda. Sa-l pui pe celalalt pe pozitia isterica. Am mai scris despre problema religiei in scoli. Traim intr-o tara si o perioada in care ortodoxia isi regaseste gustul pentru puterea paminteana. Vasile Ernu scrie un text bun despre situatia BOR intre Kremlin si Cotroceni.
Orice mica observatie in numele libertatii individului de a nu fi religios devine imediat atac la biserica. Si imediat apare intrebarea exorcizanta: dar cu ce te deranjeaza faptul ca-i punem pe copii in clasa sa recite in cor Inger, ingerasul meu? Robert Turcescu a spus la un moment dat ca profesorul de religie al copilului sau ii duce din cind in cind pe copii la biserica. Eu as suna la politie si as reclama ca cineva mi-a rapit copilul de la scoala…
