Două scenarii pentru USR: fuziunea cu PNL sau șansa lui ”Drulău”, care are ”ranga” la el

Două scenarii pentru USR: fuziunea cu PNL sau șansa lui ”Drulău”, care are ”ranga” la el

februarie 9, 2022 1

Toate sondajele de opinie plasează USR în acest moment pe locul patru în preferinţele românilor cu 12%.

Demisia intempestivă a preşedintelui USR din fruntea partidului se va reflecta cu siguranţă şi în intenţia de vot, o bună parte din simpatizanţii USR, al căror profil psiho-social este asemănător, de exemplu, cu cel al celebrei „Prinţese Urbane”, vor fi demobilizaţi şi vor îngroşa rândurile dezamăgiţilor care refuză să se mai prezinte la vot. Care sunt posibilele scenarii de evoluţie pentru USR:

Scenariul 1. Cătălin Drulă, cel care, conform statului partidului, este îndreptăţit să preia şefia interimară a USR, fie va rămâne preşedinte interimar până la alegerile din 2024, fie va fi ales preşedinte plin într-un congres extraordinar al partidului. „Drulău” este, cu siguranţă, un politician talentat şi cu ceva mai multă carismă decât Barna sau Cioloş, are atât verbul, cât şi „ranga” la el.

Însă, USR-iştii au pierdut de foarte mult timp trenul opoziţiei, iar Drulă nu are suficientă experienţă politică pentru a gestiona situaţia dezastruoasă în care se găseşte USR în acest moment. Sau pentru a ameliora asperităţile dintre cele două tabere din partid, asperităţi ce s-au accentuat şi mai mult pe fondul demisiei lui Cioloş şi care, foarte probabil, se vor finaliza cu o scindare a USR şi revenirea la vechea formulă politică. Dar, orice om are dreptul la o şansă, iar acum este rândul lui Drulă să primească această şansă.

Scenariul 2. În contextul în care USR nu va reuşi să se stabilizeze din punct de vedere electoral, iar partidul va continua să se erodeze într-un ritm accelerat, singura soluţie viabilă va fi fuziunea cu PNL. Un plan mai vechi al Palatului Cotroceni, despre care am scris şi în vara anului trecut, şi care are drept scop „deghizarea” liberalilor în progresişti şi trecerea PNL din barca PPE în cea a grupului Renew Europe al francezului Emmanuel Macron.

Cum fuziunea cu un partid cu peste 15%, cu grupuri parlamentare solide şi cu lideri destul de „năzuroşi” şi foarte greu de stăpânit era un proces dificil de realizat, era necesar ca mai întâi „drulării” USR-işti să fie dresaţi. Iar apoi să li se arunce „osul” fuziunii. Un os pe care îl vor accepta mult mai uşor acum, când partidul se află în plin proces de dezintegrare.

Maurul Cioloş şi-a făcut datoria, maurul Cioloş poate să plece. Iar Cioloş chiar a excelat în misiunea de a îngropa USR cât mai bine din punct de vedere electoral. Complicii pe care i-a avut Cioloş în această misiune, probabil, nu îi vom afla niciodată. Însă preţul lui Cioloş îl vom afla cât de curând.

Sursa: Raluca Boboc/Adevărul

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.