DP Aligica. De ce? Cum? Cit timp? La ce bun?
La comentariile de la postarile precedente despre „Reconstructia dreptei” revine ideea efortului intelectual oarecum inutil, in conditiile in care partidele in masura care sa internalizeze gindirea de dreapta sint departe de a dori – dupa cum o semnaleaza si faptelor lor – asa ceva.
Iata o replica bine construita si de tinut minte a lui Dragos Paul Aligica, unul dintre cartii asupra careia mi-a facut placere sa insist aici:
Am fost întrebaţi: cum putem să punem în practică proiectul pentru România, când cetăţeanul se află sub nivelul proiectului? Cum poţi să faci proiecte, cum poţi să faci construcţie, în momentul în care calitatea culturală sau calitatea umană este de aşa natură încât poate să submineze însăşi natura proiectului? Cum poţi să lucrezi cu materialul clientului? E o chestiune foarte practică, dar care poate fi reformulată foarte simplu în termeni de istorie intelectuală sau de istorie politică a României. Este aceeaşi dispută pe care o avem de la mijlocul secolului XIX, dezbaterea despre formă şi fond. Avem anumite forme instituţionale pe care vrem să le implantăm pe un anumit fond. Cum răspundem la această provocare? Până acum câţiva ani, aveam impresia că am găsit instrumentele instituţionale sau de politici publice într-o mişcare intelectuală occidentală care s-a numit noul instituţionalism.
Ea spunea lucrul următor: bucuraţi-vă, am putut să identificăm, prin analize atât teoretice, cât şi empirice, mecanismele principale prin care putem să afectăm procesele sociale, economice şi politice ale unei societăţi. Mai mult, suntem în situaţia de a avea formulele economice, de eficienţă economică şi politică prin care putem defini stări optimale ale sistemelor sociale. A fost un moment foarte interesant, care a coincis cumva cu tranziţia de la sistemele socialiste în Estul Europei către sistemele societăţii deschise: capitalism şi democraţie. Azi putem să spunem însă că, după 20 de ani de experimente instituţionale inspirate de această paradigmă, suntem în situaţia de a chestiona presupoziţia că, odată implantat, un anumit tip de structuri instituţionale – altfel foarte bine definite conceptual şi operaţional -, cultura sau fondul se va realinia rapid la acele structuri instituţionale. Mai mult, nu există niciun fel de garanţie că, dacă introduci un anumit tip de structură instituţională, să zicem economie de piaţă sau democraţie, acea structură instituţională va genera automat o cultură care să fie complementară sau care să susţină structurile instituţionale respective. Şi aici este, dacă vreţi, o temă neoconservatoare sau conservatoare mai veche, care spune că instituţiile capitalismului nu produc automat cultura, fondul sau tipul uman care ar susţine şi ar duce mai departe ordinea capitalismului.
Discuţia asta ne lasă în poziţia de a regândi strategiile de schimbare socială, accentuând pe chestiunile legate de infrastructura intelectuală şi culturală a unui proces politic. Mesajul este clar: nu putem să ne bazăm numai pe speranţa că, dacă introducem instituţiile pieţei libere, ale democraţiei, acestea vor produce de la sine fondul care va susţine instituţiile respective. E nevoie să dezvolţi o strategie separată: un anumit tip de demersuri intelectuale şi civilizaţionale, un anumit tip de program intelectual care să ţintească în mod precis dezbaterea publică, formatorii de opinie şi, indirect, publicul în direcţia dezvoltării şi creşterii acestei baze culturale sau de mentalitate de care vorbeam mai devreme.
Cu alte cuvinte, e vorba despre o strategie culturală. În general, este vorba de mult mai mult decât strategia pură instituţională care spune: am identificat soluţiile instituţionale, le punem în practică, restul se va dezvolta de la sine. Trebuie să încerci deliberat să schimbi materialul clientului.
O a doua observaţie: vorbim de o familie, dar până unde se întinde familia respectivă? Clasici liberali, libertarieni, creştin-democraţi, conservatori, neoconservatori, liberali-sociali, naţionalişti, ortodocsişti – până unde se întinde perimetrul familiei noastre? Nu avem răspuns în cartea noastră. Nici nu ne-am propus să dăm un astfel de răspuns, pentru că ideea noastră este să provocăm un dialog pe aceste teme şi, din acest dialog, vom fi capabili să trasăm perimetrul intelectual şi doctrinar al acestui spaţiu comun.
