Dragos Aligica despre Vladimir Tismaneanu. Un text crucial


    Textul apare pe blogul lui VTismaneanu si in revista Idei in dialog (numarul din septembrie). E un text de rascruce care vorbeste apasat  inclusiv despre conditia elitei culturale romanesti.
    Il preiau aici integral si va rog sa il dati mai departe. Haideti sa dovedim ca blogurile noastre sint mai puternice decit ale lor 🙂
    E un text despre Tismaneanu, dar nu doar despre Tismaneanu.  E un text la care subscriu, fara nici o rezerva.
    Controversele Tismăneanu: Câteva observaţii
    de DRAGOŞ PAUL ALIGICĂ
    Câteva note, majoritatea într-un registru pur constatativ, privind controversele publice din jurul lui Vladimir Tismăneanu. Am organizat aceste note în jurul a trei teme: Tismăneanu politologul, Tismăneanu intelectualul public şi persoana Vladimir Tismăneanu.
    Tismăneanu, politologul
    Indiferent de opinia noastră, bună sau rea, despre Tismăneanu, în profesia sa de cercetător şi profesor în ştiinţe politice, acesta este validat după toate standardele internaţionale. Este profesor plin la o mare universitate americană, a publicat în revistele academice occidentale de profil, a editat principala revistă a domeniului său de specializare, este membru activ al asociaţiilor profesionale reprezentative, îşi scoate cărţile la marile edituri relevante ş.a.m.d. Pe scurt, satisface criterii ce nu pot fi contestate arbitrar şi idiosincratic. Profesional vorbind, deci, Vladimir Tismăneanu are toată legitimitatea epistemică de a se pronunţa cu privire la chestiuni politice şi publice. Cu atît mai mult cu cît întîmplarea face ca una dintre sub-disciplinele lui de specializare să fie studiile comuniste şi post-comuniste. Place sau nu, convine sau nu, aşa au hotărît mecanismele instituţionale şi epistemice ale disciplinei, să-l valideze în sistemul şi în ierarhia lor.
    Ce legătură are această faţetă profesională a lui Vladimir Tismăneanu cu controversa publică din jurul lui? În mod direct, nu are. În mod indirect, are. Ca să poţi să-l conteşti şi să polemizezi cu el în acest plan trebuie să intri în jocul instituţionalizat şi profesionalizat al disciplinei. Adică să scrii în revistele de specialitate, să mergi la conferinţele profesionale, să publici în editurile de profil ş.a.m.d.. O autoritate epistemică în sistemul occidental nu poate să fie contestată epistemic şi profesional decît pe aceste canale. Ne convine sau nu, aşa s-a constituit acest sistem (din motive destul de bine întemeiate, pentru că legitimitatea academică, vedem bine, nu poate fi clădită cu editoriale şi pamflete sau pe internet). Pentru a nu lăsa urmă de neînţelegere, să reluăm aceeaşi idee dintr-un alt unghi: în plan profesional, Vladimir Tismăneanu nu va fi contestat în mod real şi credibil nici pe bloguri, nici pe forumuri, nici în articole de ziar. Şi în general, în nici o publicaţie de limba română, pentru simplul motiv că nici o publicaţie de limba română, la ora actuală, nu participă şi nu are credibilitate în circuitul profesional politologic internaţional. Vorbim aici pur constatativ, nu facem nici o judecată, ci pur şi simplu constatăm. Acestea sunt faptele. Ne plac sau nu.
    În acelaşi registru constatativ, să mai adăugăm următoarea observaţie: Pînă la această oră, nici unul dintre contestatarii lui Vladimir Tismăneanu nu s-a manifestat în planul sistemului profesional mai sus descris. De ce? Nu ştiu. Şi sincer să fiu, nu mă interesează. Este doar o observaţie: controversa legată de Vladimir Tismăneanu nu are nici o legătură directă cu contribuţia sa (atîta cîtă e, bună sau rea) în plan academic, cu ideile sale, cu tezele sale, cu interpretările propuse de el colegilor de breaslă. Acestea pot să fie chestionabile, greşite, nuanţabile, superficiale etc. Personal, pot crede că unele dintre ele au scăderi. Dar nu despre asta este vorba. Este vorba despre faptul că, oricum am privi-o, controversa publică din România în jurul lui Tismăneanu nu are atingere directă cu acest aspect academic-profesional al activităţii sale.
    Există însă, putem specula, o legătură indirectă. Ea a fost foarte elegant şi concis sugerată de Lavinia Stan: „Cheia reînnoirii atacurilor la adresa lui Tismăneanu stă în faptul că lui nu i se va putea ierta niciodată faptul că «validarea» sa nu este decisă la Bucureşti […] – recunoaşterea sa este cîştigată într-un spaţiu în care [x, y] şi alţii [ca ei] nu au căderea de a se pronunţa şi în care bătăioşii Bucureştiului nu ar putea intra […] Indiferent de butadele publicate de presa românească – a cărei calitate este în general precară – lui Tismăneanu nu i se va lua nici catedra de la Universitatea Maryland, nici bunul renume între puţinii de aici care se ocupă de Europa de Est, nici publicaţiile sau bursele, pentru că ele nu i-au fost date de la Bucureşti”. Acestea fiind spuse, cred că la acest punct nu mai este nimic de adăugat.
    Tismăneanu, intelectualul angajat
    În ultimele trei decenii, Vladimir Tismăneanu a fost sistematic angajat în viaţa publică românească: în anii ’80 de la microfonul Europei Libere, apoi în societatea civilă şi paginile publicaţiilor anilor ’90, iar mai recent în calitate de coordonator al cunoscutei Comisii Prezidenţiale. În tot acest timp, Tismăneanu a comentat, analizat, consiliat, polemizat. Pe scurt, a fost ceea ce este numit un „intelectual public”. Nu trebuie să fii sociolog al ideilor ca să concluzionezi că o bună parte din actualele controverse în jurul numelui său au, în mod incontestabil, ca punct de plecare exact acest gen de activitate. Pînă la urmă este normal. Cînd intri în arena publică este de aşteptat că asta se va şi întîmpla. Deci, nimic de zis pe formă.
    Voi face însă cîteva observaţii pe fond. Spuneam că o bună parte dintre actualele controverse au „ca punct de plecare” activitatea sa ca intelectual public. Este o nuanţă importantă, acesta: „au ca punct de plecare”. De ce? Pentru că foarte rar controversele în cauză se referă direct la substanţa activităţii sale. Din nou, vorbim aici în registru constatativ. Să privim din nou, la obiect, faptele, luînd două exemple în acest sens.
    Vladimir Tismăneanu înainte şi dincolo de a fi asociat cu Băsescu, Coposu, Constantinescu, Iliescu, Convenţia, PNL-ul, PLD-ul, PDL-ul etc. a susţinut mereu în articolele şi intervenţiile sale nişte vederi, nişte poziţii, nişte teze despre cum ar trebui să fie lumea românească, reforma ei, organizarea ei, elitele ei, planurile ei, viitorul ei. A ţinut mereu în picioare oglinda conceptuală a comparaţiei cu celelalte experienţe post-comuniste din jur. Cu toate scăderile sale ca persoană sau prezenţă publică, Tismăneanu nu este o formă goală de conţinut. Discursul său, place sau nu, se învîrte in jurul unor idei, unor propuneri. Putem să nu fim de acord cu viziunea sa, dar trebuie să recunoaştem că aceasta există. Şi că este documentabilă public prin arhiva publicaţiilor şi intervenţiilor sale de decenii. Cum documentabil este şi faptul că aceste vederi s-au transformat şi s-au nuanţat în timp, căpătînd forma unei traiectorii de la centru-stînga către centru-dreapta. Măsura în care vederile sale despre democraţie, liberalism, economia de piaţă s-au schimbat radical sau au fost doar nuanţate este o chestiune legitimă, care poate deveni, şi ar fi foarte interesant să devină, obiectul unei discuţii publice. (A existat, după ştiinţa mea, o singură încercare notabilă în acest sens. Din păcate, autorul ei s-a lăsat foarte repede purtat în zona atacurilor ad-hominem şi a jocului de-a demascarea intelectuală. Astfel a reuşit să-şi delegitimeze singur un demers pe care îl începuse promiţător şi care cu puţină maturitate şi autocontrol ar fi putut reprezenta o contribuţie însemnată în contextul discuţiei publice româneşti). Aşa că, ne mulţumeşte sau nu, constatăm că actuala controversă pare să fie despre orice altceva, dar nu despre criteriile doctrinare ale centrului-stînga şi ale centrului-dreapta în evoluţia lui Tismăneanu. Sau despre viziunea sa asupra democraţiei sau liberalismului. Sau despre contradicţiile din viziunea sa. Sau despre contrapunerea unei alternative la cele prezentate de el. Şi aceasta, trebuie să recunoaştem, nu mai este problema lui Tismăneanu.
    Al doilea exemplu: Lucrările „Comisiei Tismăneanu”, un demers la graniţa dintre lumea analizei academice şi cea a activităţii intelectuale publice. Şi în acest caz lucrurile stau aproape similar. Fără îndoială, rezultatele la care Comisia a ajuns sunt perfectibile. Dar, din păcate, după trei ani de zgomot şi furie, nu există nici măcar în formă de schiţă un studiu alternativ sau măcar un cadru de interpretare alternativă care să trateze sistematic şi profesionist erorile sau omisiunile Raportului. Încercările oneste în acest sens, atîtea cîte au fost, au fost îngropate în molozul sloganurilor, politizării şi atacurilor la persoană. Să ne mirăm că nu există nici măcar un număr minimal de studii punctuale tematice sau sectoriale care să ofere o critică sau triangulare a analizelor din Raport? De pildă, vorbind despre unul din domeniile în care autorul acestor rînduri se întîmplă să fie specializat, nu am văzut pînă acum nici măcar un singur paragraf critic sau complementar la analiza economică a regimului comunist românesc propusă în Raport. Este păcat. Tismăneanu, Comisia, Raportul în întregul său, secţiunile Raportului ar fi meritat o critică serioasă, o dezbatere bazată pe date empirice şi principii de interpretare clar asumate şi argumentate.
    Are Vladimir Tismăneanu vreo vină în privinţa asta? Nu ştiu. Poate. În măsura în care în loc să se concentreze pe acele puţine şi firave încercări de a împinge dezbaterea într-o direcţie constructivă şi raţională şi-a pierdut vremea luînd în seamă aberaţiile tuturor neaveniţilor. Dar cui aparţine vina este pînă la urmă o altă discuţie. Din nou, revenim la a constata o stare de fapt: anume că în ciuda zgomotului şi furiei, disputa în jurul „Comisiei Tismăneanu” a eludat substanţa şi mizele reale ale problemei. Simplul fapt că se concentrează nu pe teme, date şi analize, ci în jurul numelor lui Vladimir Tismăneanu şi Traian Băsescu este simptomatic. Este o situaţie ce ar trebui în mod normal să ne dea de gîndit. Avem ceva de spus la obiect privind analiza şi evaluarea regimului comunist din România?! Altceva decît că (a) dintre nenumăratele demersuri posibile timp de 20 de ani, pînă acum nu s-a materializat decît unul singur, girat de acest preşedinte Băsescu şi care din nenumăraţii experţi validaţi internaţional de origine română specializaţi în studii comuniste şi post-comuniste l-a desemnat tocmai pe acest Tismăneanu să coordoneze întreaga poveste? Şi că (b) asta ne stîrneşte o nelinişte, un tumult interior, o serie de emoţii şi gînduri mai mult sau mai puţin tulburi ce se cer raţionalizate şi neîntîrziat făcute cunoscute lumii folosind, după puteri, metafore, analogii, epitete şi alte figuri de stil populare? Avem deci ceva de spus la obiect? Din păcate, după cum arată dezbaterea la ora actuală, se pare că răspunsul este negativ: nu prea avem.
    Vladimir Tismăneanu, persoana
    În lumina celor de mai sus, ajungem să constatăm că disputele în jurul lui Vladimir Tismăneanu nu au legătură cu activitatea sa profesional-academică şi doar tangenţial cu substanţa contribuţiilor sale ca intelectual public. Totul se învîrteşte în jurul lui Vladimir Tismăneanu omul, în jurul persoanei sale. Cînd spunem aceasta, vorbim, repet, dintr-un registru pur constatativ. Şi constatarea este lipsită de ambiguităţi: totul pare să se reducă la originile lui Tismăneanu, la prietenii lui Tismăneanu, asociaţii săi, aliaţii şi inamicii politici. Nume, nume, nume şi anecdote: Băsescu, Iliescu, Constantinescu, Popescu, Ionescu, Bălcescu etc., etc., etc. Ce legătură au, au avut, vor avea cu numitul Tismăneanu. Şi lucrurile se umflă, se umflă, se umflă… gravitînd obsesiv în jurul persoanelor. Adică la cel mai primitiv nivel al unei dezbateri publice: locul unde graniţa dintre bîrfă, calomnie şi discurs public este neclară şi unde totul se dispersează într-un spaţiu intelectual amorf.
    Fiecare avem ceva de spus cu privire la Vladimir Tismăneanu-omul, la relaţiile sale sociale şi amiciţiile sale politice, la trecutul său, la caracterul său etc. De aici, portrete, figuri de stil, judecăţi, jocuri de cuvinte, sentinţe, imagini. Suntem în miezul expertizei comentatorilor noştri publici. Nu putem noi pune pe hîrtie vreo idee informată despre reforma educaţiei sau vreo analiză cu cap şi coadă despre politica monetară sau reforma instituţională, dar putem să facem portretistică, beletristică şi cazuistică în stil mare. Avem turat la maxim potenţialul intelectual: Băsescu şi Tismăneanu, Becali şi Tismăneanu, cum m-am despărţit de Tismăneanu, Tismăneanu oportunistul, Tismăneanu comunistul, de ce greşeşte Tismăneanu, Tismăneanu lăudărosul, Tismăneanu imoralul, eu şi Tismăneanu, atitudinea mea faţă de Tismăneanu, de ce îi sunt superior lui Tismăneanu, unde îmi este inferior Tismăneanu. Nici nu poate fi altfel: cine poate fi mai bun judecător al conduitei şi caracterului decît noi, aceste etaloane de probitate morală şi profesională care ne-am format şi ne manifestăm în spaţiul jurnalistic şi publicistic românesc?! România fiind dăruită cu mari publicişti a căror competenţă se bazează pe două lucruri – analiză ochiometrică perfectă şi judecată morală infailibilă –, ne este clar că vorbim aici despre nimic altceva decît despre domeniul de excelenţă al publicisticii româneşti. Logica este transparentă: Nefiind nevoie de cunoştinţe specializate sau de studii de vreun fel pentru a-ţi exercita judecata morală, cele două domenii de competenţă (moralismul şi ochiometrismul) converg natural, transformînd simpla competenţă în pură excelenţă. Şi toată se revarsă asupra numitului Tismăneanu.
    Merită Tismăneanu toată această atenţie? Nu ştiu. Doar constat că ea există şi că se manifestă în felurile mai sus pomenite. Sigur, în contextul unei elite naţionale dominate de personaje mediocre şi prin firea lor neinteresante, Vladimir Tismăneanu este o pată de culoare, un personaj paradoxal şi interesant ce atrage spontan privirea. Evreu, născut într-o familie cominternistă, a rupt-o radical cu trecutul politic al familiei sale, a ajuns combatant pe prima linie a frontului ideologic american anticomunist, căsătorit cu o catolică practicantă, cu un copil botezat catolic, dar perfect conştient de evreitatea sa pe linie paternă, unul din marii disidenţi est-europeni fiindu-i naş spiritual, personaj cu un network profesional puternic şi abilităţi sociale deosebite, pe care nu se reţine să le releve la tot pasul, cu investiţii sentimentale uneori deconcertante şi o erudiţie patologică, cu o carieră academică bine rotunjită şi cu un traseu ideologic tipic pentru o lungă serie de intelectuali ai secolului 20 influenţi politic (anume de la stînga, centru-stînga către centru-dreapta), om care mai şi are o oarecare influenţă în establishmentul american relativ la chestiunile româneşti, în vreme ce întreţine puternice legături personale în ţară cu importanţi actori politici de prima linie – precum Traian Băsescu – sau de culise – precum Valeriu Stoica –, omul nostru aduce cu el, evident, un bagaj care stîrneşte fascinaţia. Pe scurt, o doză mare de interes în persoana sa este explicabilă şi scuzabilă. Dar este justificat ca toată dezbaterea în jurul lui Vladimir Tismăneanu să fie redusă aproape total la acest registru personal? Este justificat ca temele şi proiectele pe care le-a susţinut de atîta vreme în viaţa publică românească şi în activitatea sa academică să fie strivite sub intensitatea acestui interes obsesiv cu Tismăneanu-omul? Iată o întrebare cu răspuns deschis.
    O observaţie-propunere
    Închei acest şir de constatări făcînd explicită o observaţie-propunere ce este implicită în toate cele de mai sus. Cred că ar fi mult mai constructiv dacă am deplasa centrul de atenţie de la persoana Tismăneanu către ideile, tezele, propunerile susţinute de acesta fie ca politolog, fie ca intelectual public. Cu toţii am avea numai de cîştigat dacă am conveni că încă un nou articol sau o nouă intrare de blog conţinînd opiniile noastre cu privire la persoana sa (oricît de intens am simţi că trebuie să le împărtăşim umanităţii) nu reprezintă o contribuţie reală la dezbaterea publică. Vladimir Tismăneanu este pînă la urmă un om ca noi toţi. Cu o mulţime de defecte, scăderi şi cu greşeli personale, de carieră sau publice. Ca fiecare dintre noi, pe unele le înţelege şi şi le asumă. Pe altele probabil că nu. Ca oricare dintre noi, pe unele probabil că le va înţelege şi şi le va asuma în viitor. Pe altele, ca fiecare dintre noi, probabil niciodată. Dacă noi considerăm că despre acestea şi nu despre altceva trebuie să fie dezbaterea publică românească, şi dacă noi considerăm că asta este tot ceea ce inteligenţa, experienţa şi talentul nostru pot produce şi aduce la masa acestei dezbateri, atunci chiar că avem o problemă. Şi evident, problema nu este Vladimir Tismăneanu.
    Bonus. Avem treaba!

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here