Drama unei familii din Galați. Un tată și-a pierdut viața după vestea accidentului în care fusese implicată fiica sa
O familie din județul Galați a fost lovită de o tragedie după ce un bărbat în vârstă de 45 de ani și-a pierdut viața în drum spre spital, unde mergea să-și vadă fiica implicată într-un accident rutier.
Tânăra, în vârstă de 23 de ani, fusese implicată într-o coliziune și transportată la spital pentru investigații. După ce au aflat ce s-a întâmplat, părinții au plecat imediat din comuna Braniștea către unitatea medicală.
Pe traseu, în apropierea localității Șendreni, bărbatului, care se afla la volan, i s-a făcut brusc rău. Acesta a reușit să oprească autoturismul pe marginea drumului, iar soția sa a apelat imediat numărul de urgență 112.
La fața locului au intervenit echipaje SMURD, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale, viața bărbatului nu a mai putut fi salvată. Medicii au stabilit că acesta suferise un infarct miocardic, iar decesul a fost declarat la locul intervenției.
În ceea ce o privește pe fiica sa, medicii au anunțat că aceasta a suferit doar răni ușoare în urma accidentului și se află în afara oricărui pericol.
