E bine că se ridică maşinile parcate aiurea? Eu zic că da


    Într-o zi, am intrat într-o faramcie, habar nu mai am ce-mi trebuia. În timp ce mă băgam în seamă cu farmacista, una foarte drăguţă şi amabilă, o colegă de-a ei intră nervoasă, deschide o uşă din spatele tejghelei, îşi lasă haina, trage un halat pe ea şi, în timp ce face toate astea, îi spune drăguţei că un bou şi-a parcat maşina pe trecerea de pietoni. Frumuşica zice că e plin Bucureştiul de specimene de felul ăsta, boul în cauză roşeşte ca o domnşioară în vestiarul echipei de rugby, renunţă să se mai intereseze care sunt diferenţele de gust dintre nu ştiu câte feluri de medicamente-aşa credeam eu că o să mă găsească amuzant farmacista cea drăguţă, da, câteodată nu prea mă duce capul – îi dă rapid cardul, mulţumind în gând managerului care avusese ideea să acopere cu nişte reclamă geamul care dădea spre trecerea de pietoni, semnează, ia medicamentele şi o întinde spre maşina care, jur, nu era pe trecere decât cu roţile din spate.
    Taman când mă precipitam mai tare să urc la volan (cu planul în cap să revin la farmacie cât de curând) draguţa iese şi-mi strigă că mi-am uitat cardul. M-am convins în utimul moment să nu dau frâu primului impuls, acela de mă da cu capul de tramvaiul care tocmai trecea pe lângă mine. Cu privirea în pământ, mai învins decât Napoleon la Waterloo, am luat bucata de plastic şi i-am zis că da, boul sunt eu. N-a mai contat că ea m-a încurajat să nu-o bag în seama pe colega ei (cred că poanta cu gustul medicamentelor a prins), că nu e chiar pe trecere maşina, n-am mai călcat niciodată pe la faramcia aia. Dar nici aiurea nu am mai parcat (cu o excepţie, când am lăsat maşina pentru câteva minute în faţa magazinului Unirea şi au vrut să mi-o ridice, dar lenea angajaţilor Rosal m-a ajutat să evit dezastrul ). E drept, îmi este ceva mai uşor să respect regulile, la mine pe stradă am de ales: parchez pe stânga, pe dreapta, lângă intrarea în scara, la umbră, cu faţa, cu spatele sau lateral, în funcţie de dispoziţia de moment. Nu mă înjuraţi, nu e vina mea că m-am născut cu o steluţă norocoasă deasupra capului, nici nu mă întrebaţi unde stau, că nu spun. Asta se întâmplă acasă. Cât despre celelalte situaţii în care am nevoie să parchez, m-am obişnuit să-mi rezolv treburile (cumpărături, întâlniri sau alte asemenea) ţinând cont şi de existenţa magicului loc de parcare legal sau măcar de bun simţ.
    Am povestit toate astea plecând de la o întâmplare citită zilele trecute, pe care am şi comentat-o, despre ridicarea de maşini în Bucureşti. În ciuda faptului că înjur la fel de vârtos primarii şi cârnaţii cu tort făcuţi de ei pentru mine, chipurile, cred sincer că un şofer căruia i-a plâns inima văzându-şi maşina pe platformă sau în curtea Rosal, care a simţit cum se înfoaie ariciul din buzunar când a căutat cei 650 de lei necesari să şi-o recupereze se va gândi de două ori unde şi cum parchează. Este exact ca în cazul porţilor pe care scrie “Închiriez pompă”, cine are curaj să parcheze în faţa lor? Mă rog, ce voiam să spun, dar m-am pierdut în cuvinte, e că eu sunt de acord cu ridicarea maşinilor şi cred că măsura ar trebui extinsă la nivelul întregului Bucureşti.  Ba, ca să fiu afurisit  şi mai tare, spun că şi taxele pentru recuperarea lor ar trebui să fie chiar mai mari.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here