Economist: România va depăși Polonia până în 2026, devenind a doua economie din regiune”
În ciuda crizelor politice interne, economia României își urmează trendul ascendent, surprizându-i inclusiv pe liderii europeni, dar și pe politicienii naționali.
Andrei Rădulescu, economist la Banca Transilvania, a vorbit pentru prima oară despre condiţiile ca România să depăşească Polonia la PIB/capita: accelerarea reformelor, digitalizarea sectorului public şi atenţie mai ridicată acordată investiţiilor în cercetare-dezvoltare.
Potrivit expertului, România a recuperat cel mai bine decalajele economice faţă de Uniunea Europeană (exprimate relativ la nivelul PIB/capita) de la aderarea din 2007.
O analiză a economiştilor Băncii Transilvania arată că România ar putea depăşi Polonia la acest indicator până în 2026 şi să devină a doua cea mai performantă economie din regiune, după Cehia.
„Atragem atenţia cu privire la faptul că România poate depăşi Polonia din perspectiva PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare până la jumătatea acestui deceniu, condiţionat de accelerarea reformelor, digitalizarea sectorului public şi atenţie mai ridicată acordată investiţiilor în cercetare-dezvoltare”, scrie Andrei Rădulescu, directorul departamentului de analiză macroeconomică din cadrul Băncii Transilvania, citat de ZF.
Nu este prima veste bună despre saltul României în UE în materie de economie, în ciuda problemelor interne.
”Am promis la începutul anului creştere economică record şi un deficit bugetar mai mic că urmare a creşterii veniturilor bugetare, fară să creştem taxe, şi controlul cheltuielilor bugetare. Asta am făcut. Execuţia bugetară la 9 luni de zile arată că într-o perioadă foarte scurtă de timp am pus economia României pe drumul corect, în ciuda diverselor turbulenţe cu care ţara se confruntă. În această perioadă am reuşit reducerea deficitului bugetar cu 2,6 puncte procentuale din PIB în raport cu perioada similară a anului trecut. Am făcut această ajustare reuşind atât creşterea veniturilor, cât şi reducerea cheltuielilor, făcând în acelaşi timp plăţi excepţionale de 10,4 miliarde lei generate de epidemia COVID-19”, declara fostul premier Florin Cîțu, în luna octombrie a anului trecut.