FAKE NEWS în mediul online: o fotografie care părea să arate o explozie în apropierea Pentagonului a devenit virală

FAKE NEWS în mediul online: o fotografie care părea să arate o explozie în apropierea Pentagonului a devenit virală

mai 23, 2023 0

O fotografie falsă, care părea să arate o explozie în apropierea Pentagonului din Washington DC, a fost distribuită masiv pe rețelele de socializare și a dus la scăderea temporară a bursei.

Luni dimineața, cu puțin înainte de ora locală 10:00, o singură imagine care arată un nor masiv de fum în apropierea unei clădiri, însoțită de afirmații că ar fi avut loc o explozie în apropierea Pentagonului, a început să circule pe Twitter.

A devenit virală pe rețelele sociale, fiind preluată masiv în câteva minute, inclusiv de conturi afiliate presei de stat din Rusia (cu milioane de urmăritori), dar și de alte conturi afiliate cu teoriile conspirației sau cu războiul din Ucraina.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului a confirmat pentru Forbes că imaginea, care a dominat căutările pe Google și Twitter, este o “dezinformare“. Poliția din Arlington a dat asigurări că este vorba de un fals, și a transmis că “NU a avut loc nicio explozie sau incident la sau în apropierea rezervației Pentagonului și nu există nici un pericol pentru public“.

În doar patru minute după ce a fost preluată de un cont Twitter de încredere, bursa a scăzut cu 0,26%, dar și-a revenit rapid.

Sursa imaginii nu a fost încă determinată. Deși până la acest moment nu a fost confirmat oficial faptul că imaginea a fost realizată folosind inteligența artificială, aceasta are unele dintre caracteristicile imaginilor generate de AI. Coloanele de pe presupusa clădire din fotografia falsă au dimensiuni diferite, iar gardul pare să se combine cu trotuarul în unele locuri, relatează Insider.

Recent, imaginile generate de AI se răspândesc în online. De exemplu, au circulat imagini false inclusiv cu Papa Francisc purtând o haină Balenciaga sau cu fostul președinte Donald Trump în timp ce era arestat.

Surse alternative: Insider, Forbes

Vox Publica
[email protected]
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.