Fănuş Neagu şi dreptatea lui. Da, sînt hienă.


    Fănuş Neagu este un scriitor bun, iar reţinerele mele în legătură cu unele romane (sau chiar lipsa mea completă de aderenţă la o proză arhaică plină de pretenţii manieriste etc) nu-şi au locul aici. Vreau doar să scriu o mică observaţie la o scrisoare trimisă lui Marius Tucă. Citez un pasaj cutremurător:

    • Da, sînt bolnav – cancer de prostată cu diseminări –, mă tratez la Spitalul Elias (mă opresc să fac o plecăciune în faţa medicilor, asistentelor, infirmierelor şi tuturor slujitorilor acestui spital pentru imensa lor dragoste de oameni) şi nu doresc altceva decît să mă lăsaţi în pace cu nenorocul, suferinţa, spaimele şi speranţele mele. Eu ştiu să îndur, vîrsta m-a învăţat multe, dar am o familie, rude, prieteni pe care-i îngroziţi cînd mă îngropaţi a doua oară în decurs de şase luni. Vă întreb: o faceţi din pustiu sufletesc sau din cea mai elementară lipsă de conştiinţă profesională? Apoi, ce bucurie vă trezeşte suferinţa altora? Şi, mai ales, pentru ce ne vreţi dincolo de dincolo? Literatură nu citiţi, prin urmare nici cărţile mele, la film nu mergeţi, la teatru nici atît. Îmi închipui cu toată sinceritatea că nici de urît nu ne urîţi. Atunci nu încape decît o singură explicaţie: sînteţi mînaţi cu biciul de patronii voştri să aduceţi ştiri ce să sature aşteptările unui public, de voi înşivă format metodic, de-a lungul timpului, ca amator de telenovele imbecile, senzaţionalism ieftin, erotism vulgar etc.

    N-aş vrea să spun decît cîteva chestii de bun simţ. Da, în anii 2000 nimeni nu mai are „grijă” de scriitorii romani, nu sînt ajutaţi de stat, de uniuni, nu au vînzări extraordinare. trebuie să facă tot felul de giumbuşlucuri, trebuie să aibă tot felul de joburi, trebuie să se lase biciuiţi de tot felul ca să trăiască şi să mai şi scrie.
    Evident, nu toţi jurnaliştii sînt buni şi nu toţi vor să fie scriitori. Dar Fănuş Neagu uită cumva – pentru că vine din altă lume, din alt sistem – că uneori „hienele” din presă sînt scriitori tineri care se zbat să iasă la suprafaţă. Aş putea enumera minim 30 de nume de scriitori buni şi, in acelasi timp, jurnalişti. Asta vroiam să le amintesc celor care pun scriitorii şi jurnaliştii în două bărci diferite. Şi să le mai amintesc că presa nu se mai face la un pahar de vin, în tihnă, cu săptămîni la dispoziţie pt un reportaj. Acum e  oindustrie. Intri în fabrică şi ieşi din ea pe seară stors. Pentru că nu mai are primele zece pagini pline de Ceauşescu. Deja scuip venin şi nu e bine.
    E adevărat, agresivitatea media devine insuportabilă cînd apare moartea, boala, prilejul de rememorare şi de praznic. N-am să înţeleg niciodată cum trebuie scris aşa, în acest fel, despre o moarte sau despre boală – ziarele străine o fac mult mai bine, deocamdată, e şi asta o artă. pe de altă parte, o genă bolnavă ne cere tot timpul aceste informaţii care ni se par „ştiri”.
    Hienă sînt şi eu care tocmai editez un text despre înmormîntarea lui Iordache. E hienă şi colega mea care ascris şi care a trebuit să culeagă reacţii de la cei prezenţi. Oamenilor raţionali nu le place să facă chestii din astea. Nu le facem cu plăcere. Dar, nu ştiu de ce, se citesc al dracului de bine. Aş putea fi mult mai agresiv în compararea biografiei unui scriitor înainte şi după 89, cu eroizarea inutilă a celor dintîi. Dar nu mă lasă tocmai vestea proastă pe care ne-a dat-o Fănuş Neagu însuşi.

    Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here