Fiindcă tot mi-am pierdut noaptea cu Oscarurile
Bun, am stat toată noaptea şi am privit Oscarurile. Măcar şi pentru acest efort mă calific la un scurt dat cu părerea. Că doar la filme şi showbiz se pricepe toată lumea:
– Am văzut pe E! toată nebunia covorului roşu (de, am făcut-o cum se cuvine, nu m-am rezumat doar la ceremonie). Şi, mii de pipe, am avut un vis cu ochii deschişi: se făcea că se ecraniza live, dacă-mi permiteţi barbaria, „Glamorama” lui Ellis. linguşeala dublată de bîrfă a atins totuşi cote astronomice.
– începutul ceremoniei a fost excelent: scena aproape de public, actori mari care intrau în dialog direct cu gazda Hugh Jackman, cîteva glume reuşite şi un recital bun. Mi-am zis că toată atmosfera aia de familie destinată a fi un paliativ pentru vremuri grele avea să fie lovitura deceniului. Glamul era umbrit de atmosfera de pace şi voie bună între oameni minunaţi.
– a ţinut vreo două nominalizări şi apoi, ca orice întîlnire de familie, a devenit culmea plictiselii. Dora, soţia mea, a rezumat foarte bine: totuşi, nimeni nu mai ironizează, nimeni nu mai e rău?, toată lumea pupă pe toată lumea şi aproape toţi plîng…
– ei, da, unde eşti tu, george Bush? au adormit şi sean penn şi toţi. Nu tu un comentariu politic, o muşcătură, o ironie, era o plictiseală ca-n rai. Să zicem că nu mai e cazul să facem politică, dar chiar nu mai există vreo ironie muşcătoare pe lumea asta?
– au fost totuşi momente tari – Ben Stiller ironizîndu-l pe Joaquin Phoenix. Tina Fey şi Steve Martin, nişte adevăraţi entertaineri. Will Smith şi micile înţepături adresate de pe poziţia iubitorului de film de acţiune. Brad Pitt şi Jolie sînt mişto, oricît de tabloidal ar fi „pictaţi”.
– despre premii n-am multe de spus: Slumdog mi s-a părut totuşi mult prea cîştigător… Curious case, mult prea pierzător… Kate Winslet, prea previzibil. Penelope, slavă cerului că a plecat cu un premiu
– minimalismul show-ului de recesiune s-a văzut şi printre invitaţi, printre oamenii care au dat premiile. Audienţele n-au cum să fie mari. Iar recesiunea nu trebuia să aducă totuşi atîta zahariseală pe scenă.
– marele absent: Leonardo de Caprio pt Revolutionary road
P.S. Am uitat să spun ceva şi despre transmisia HBO. A fost ok ca au lasat netraduse premiile, e mai bine. N-a fost ok că n-au umplut cu nimic milioanele de pauze din ceremonie. Pe RTL-ul unguresc, de exemplu, oamenii pregătiseră zeci de minimateriale despre premiaţi, despre filmele anului 2008. Aşa se face, dacă tot te apuci de-o treabă…
