Furăcioşii online-ului românesc
Nu sunt eu primul care scrie despre asta, cu siguranţă nu o să rămân nici ultimul: presa online din România e mai ceva decât un cowboy criţă în vestul săbaltic. Regulile există doar pentru a fi încălcate, copyright-ul e o vorbă cu un înţeles demult uitat, fraierul asistă neputincios cum putoarea, dibace mânuitoare de copy/paste, îşi face guşa mare din pontul pe care el l-a primit, din zecile de telefoane pe care el le-a dat, din orele sale pierdute pentru o documentare. Exclusivitatea de presă e mai moartă decât Dumnezeul lui Nietzsche.
Ca business, loaza dă oricui lecţii despre maximizarea profitului, investeşte în câţiva studenţi hămesiţi, în niscai servere şi, cât îl lasă inima ori mintea, în SEO/NEO/CEO/LEO ori alte abrevieri şmechere. Calculatoarele SH şi le-a asigurat deja pe barter. Ah, uitasem de apartamentul în care funcţioneză mustăria, din respect pentru doamna mama sa, cu care îl împarte, trebuie să plătească şi întreţinerea.
Fraierul, aici a se înţelege că vorbim despre patronul primului fraier, pompeză în telefoane, abonamente la agenţii de presă, benzină, chirie şi altele trebuincioase. Tot aşteaptă să vină ziua în care banii i se vor întoarce. Eventual, înmulţiţi. Cum conceptul de cutie a milei e marcă înregistrată a popimii, singura sursă e publicitatea. Care publicitate, cel puţin în România, se vinde vrac, pe trafic, pe afişări, nu pe calitatea audienţei, nicidecum pe litri de sudoare. Banii, oricum puţini, sunt împărţiţi între fraier şi trântor. Întrebaţi-vă cât e de corect. Acum daţi şi răspunsul. Unii spuneţi că e o formă de furăciune care ar trebui stârpită, alţii că aşa e-n viaţă. Celor din urmă vă răspund că nu neapărat grija patronului o port eu, altceva mi-a făcut degetele să aibă fierbinţeli, prima parte, aia despre copy/paste. Am amintit şi de patronul de presă pentru că situaţia lui, în mod firesc, e oglinda în care se priveşte jurnalistul, în funcţie de ea se vede gras şi frumos ori jigărit ca un câine rămas fără dinţi.
Acum să traduc pentru cei din afara breslei, care poate că nu au înţeles prea bine ce vreau să spun. Netul românesc e plin de sute de site-uri care se ocupă cu revista presei. Nu-i nimic anormal, e bine ca informaţia să circule, să fie agregată. Dar până unde şi mai ales în ce măsură? Ai voie, invocând fie şi libera circulaţie a informaţiei, unul dintre marile merite ale internetului, să iei integral un articol şi să-l foloseşti pentru a câştiga bani cu el? Nu văd pe nimeni să spună da. Domnul de pe ultimul rând? A, dumneavoastră vă abţineţi, vi se pare ok să găsiţi cele mai importante ştiri ale zilei în acelaşi loc, dacă se poate fără alte preumblări internautice. Am să încerc să vă conving că greşiţi. Nu am să vă spun despre ceea ce a stabilit cândva Clubul Român de Presă, că în mediul online pot fi preluate textele altor site-uri doar în limita a 500 de caractere. Nu domnule, nu! Asta pentru că, la fel ca multe alte lucruri hotărâte la CRP, puţini au fost cei care au catadicsit să ţină seama de regula aceasta de bun simţ. Am să argumentez doar că, inspirate din modelul de succes al celebrului haiduc HotNews, până şi ziarele cu pedigree au pus mâna pe flintă şi au ieşit la drumul mare să-şi jumulească concurenţa de exclusivităţi aducătoare de trafic. Şi ce vă priveşte pe dumneavostră, întrebaţi? E simplu, v-ar plăcea ca pâinea să-şi reducă în fiecare zi greutatea, dar să fie ambalată în tot mai multe pungi? Lasă-mă, domnule, cu metaforele şi comparaţiile dumitale de doi bani, ce vrei să spui? Nimic mai mult decât că, de acum, jurnalismul se reduce la o pândă absurdă.“Stai cu ochii pe celălalt şi fura-l, oricum nu are ce face”e noul principiu călăuzitor. În cazul în care ea există, onoarea de da o ştire primul păleşte în faţa frustrării că altul, căruia scrupulele îi par doar nişte accesorii stupide, o va lua dintr-o arcuire a mouseu-lui. Se instalează lehamitea, porţia dumneavoastră se va reduce la trei firimituri împachetate în jumătate din Codrii Vlăsiei (cu plastic nu mai e voie).
Încă în dubii? Hai să repet ceva ce am mai spus o dată, că jurnaliştii continuă să verifice informaţia din trei surse, numai că ele sunt google.com, search.yahoo şi search.com. Simţiţi că s-a mai dus un pic din calitatea ştirii pe care vă place să o asortaţi cafelei de la automatul corporatist al clădirii în care lucraţi? Începeţi să vă întrebaţi dacă nu cumva ar trebui să vă intereseze mai mult chiloţii Simonei Sensual? Vă rog, nu vă grăbiţi încă să renunţaţi la dreptul de a fi un om cu tot capul pe umeri, mai există o şansă: puteţi să să cerneţi dumneavostră între trântori şi albine. Pentru că noi, bag seama, nu suntem deloc în stare să o facem.
