Grigore Vieru

ianuarie 18, 2009 0

A murit după un accident de automobil un om cum puţini a avut România întreagă. Un talent unic şi un patriot graţie căruia acest cuvint şi-a păstrat conţinutul de nobleţe şi de idealism, ameninţat de profesioniştii „patriotismului lucrativ” de dincoace şi de dincolo de Prut.
Pentru unii era demodat, pentru alţii cel mai mare poet al basarabenilor şi una dintre marile voci ale literaturii române contemporane. Îmi plac fără rezerve poeziile lui scrise pînă în 1990. Imi plac şi cele mai multe scrise după aceea. Nu simt nevoia să le discut în termenii evaluărilor obişnuite printre scriitori. Poezia lui Grigore Vieru mă emoţiona pînă la lacrimi pe vremea cînd Basarabia era republică sovietică şi România republica lui Ceauşescu. Mi se pare la fel de emoţionantă şi azi. Dumnezeu să-l odihnească.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.