Hagi care îl iubesc
Hagi a ieşit acum o oră într-o conferinţă de presă şi mi-a reconfirmat carisma pe care o avea încă de cînd el era un puşti pe stadion şi eu eram un ţînc în faţa televizorului. L-a făcut varză pe Gigi Becali cu fineţe de ţăran hîtru, cu glume mai subtile decît păreau la prima vedere şi cu un zîmbet ironic de zile mari. Gramatica lui Hagi face multă lume să rîdă. Aş face doar simpla observaţie că multe dintre „greşeli” provin şi din simplul fapt că Hagi vorbeşte – îmi spun cei care-l ştiu mai bine – foarte mult aromâna, este dialectul în care conversează în familie de exemplu. Aşa că greşelile vin şi din reflexele pe care le impun regulile gramaticale arhaice. Hagi e un tip inteligent prin atitudine şi printr-o anumită înţelepciune provenită din „experienţa de viaţă”. Nu e deloc întîmplătoare zicala pe care o repetă tot timpul şi de care rîdem cu poftă: „viaţa merge înainte”.
Îmi place Hagi cu toată prezenţa lui discursivă care cere multe bancuri, multă băşcălie. Stilul lui de joc rămîne irepetabil. Felul în care se impunea, un amestec de tupeu cu rafinament, mi-a rămas imprimat pe cortex. Toată atitudinea lui emană siguranţă şi încredere în tot ce-a reuşit să cîştige prin forţe proprii pînă acum. Ca şi pe teren, uneori e brutal (chiar brută), alteori este de o fineţe rară. Îmi amintesc o imagine simplă cu Hurezeanu şi Hagi mergînd, într-un interviu televizat, prin locurile natale din Constanţa, cu o droaie de copiii urlînd în jur. Hagi nu era deloc deranjat, îi privea cu o înţelegere de erou exemplar al suburbiilor. Iar Hurezeanu încerca să-şi facă loc printre caietele de mate şi de română întinse pentru autografe.
Gigi Becali a încercat să-l folosească. Părerea mea e că „hahaleroidul” a ieşit rău şifonat din această întîlnire cu idolul meu de la firul ierbii. Indiferent de cît de bun sau prost antrenor e acesta din urmă.
