Hai sa dam mînă cu mînă, toţi corporatiştii de limbă română
Mi-a sărit în ochi un articol din Business Standard recomandat de cineva pe facebook. Si am găsit mai multe detalii pe blogul lui Dragos (inclusiv emisiunea TV) E clar, vine dintr-o sensibilitate romaneasca a crizei (in care as incadra si Jos palaria, campania ProTV) si asupra careia o sa tot revin.
– manifestul cuprinde acea dihotomie care ne face sa ne simtim foarte bine, se pare: noi (un „noi” abstract care desemnează cetăţeni pasivi şi cinstiţi) sintem destepti si frumosi, dar sintem trasi in jos de o masa de hoti, pungasi, EBA si Vanghelie. in cazul manifestului cu pricina, noi cei buni sintem mai ales „noi tinerii destepti care lucram in multinationale”
– maniheismele de acest fel sint la fel de ineficiente si de nocive precum impartirea tarii in cocalari si necocalari – e de ajuns sa zgîrii puţin suprafaţa şi ajungi la prejudecăţi crunte de altă natură.
– Cum a ajuns un manifest corporatist atît de legat de ideea de naţiune? După cum puteţi vedea se repetă insistent cuvîntul „roman”, Romania – ei, le-as spune doamnei Svet si fanilor domniei sale ca asta e una dintre cauzele profincialismului mafiot in care traim, repetam prea des „romanii fac si dreg”
– „Ne-am simţit inutili, neputincioşi, tâmpiţi. Nu mai avem sistem de referinţă. Valorile au fost uitate.”, scrie Camelia Sucu. Tot acest sentiment al derivei valorilor vine din deriva financiară; inclusiv manifestul a fost generat de caderea businessului personal. E foarte interesant reflexul „corporatist” de a apela la sentimente nationale atunci cind nu mai curg banii – psihanalizez si vad cum invocarea valorilor si modelelor este o invocare a ajutorului de stat
– „Petre Ţuţea nu a luptat o viaţă pentru ca dra din Bamboo şi un cioban să fie aleşi să ne reprezinte în Parlamentul European.” In general, referintele culturale sint induiosator de… „corporate” in text, dar n-am chef sa fiu veninos. As spune ca astfel de indignari poetice de liceu nu se potrivesc pur si simplu cu businessuri precum relocarile de expati and stuff. Tocmai gaunosenia corprotatista romaneasca ar trebui sa fie descoperita, nu aiureli despre criza de valori.
– „Suntem milioane de români muncitori, corecţi, integri, cu iniţiativă – între 8 şi 16 ore pe zi ne străduim să adaugăm valoare, în businessul nostru sau în businessul altcuiva, ne luptăm cu taskuri, deadline-uri, traininguri, clienţi dificili, bugete de mii de euro sau de milioane, previziuni, team buildinguri, PowerPointuri, şedinţe, stress – ca să ne conducă şi să ne sfideze nişte hoţi şi nişte parveniţi?” – as lasa-o fara comentarii, dar nu rezist. Deci nu mai merge Power point-ul? Nu mai curg banii din trei slide-uri? Asta e problema? Poate criza e o şansă să se mai normalizeze cît de cît repartiţia banilor pe cap de muncitor.
– „Pentru o Românie care să fie un player internaţional, nu curva de centură a Europei. Pentru o Românie bogată, cu bătrâni bine îngrijiţi, cu tineri cărora să li se ofere perspective, cu străzi fără gropi, cu hoţi băgaţi după gratii, cu milionari pe merit, nu din furat. Pentru un viitor mai bun pentru noi şi pentru copiii noştri, în ţara noastră, nu printre străini.” – Corect, toţi ne dorim asta, toţi cetăţenii Planetei vor asta. Dar player-ul internaţional se obţine eliminînd nesfîrşitul complex „românistic”.
Concluzii: Un strigăt în gol, prin facebook, unul dintre miile care circulă zi de zi pe net împotriva hoţilor şi cocalarilor, la fel de ineficent, dar cu o reclamă nesperată.
Ce-am reţinut eu: că oameni de corporaţie din Romania gîndesc tot ca nişte funcţionari de la POsta Romana desi au ciştigat de sute de ori mai mult toţi anii ăştia. Că au unele revolte complet nearticulate prin care ar dori să-şi menţină supremaţia, de fapt. Că acelei clase de privilegiaţi din zona corporatistă îi e foarte-foarte greu să renunţe la statutul nemeritat de valori supreme „ale Romaniei”. Că folosesc un discurs de muncitor ajuns (în cîrciumă) la capătul răbdărilor şi, apoi, semnează „Camelia Şucu”. Că exasperarea se mimează din raţiuni de PR. Că, atunci cînd nu mai avem bani, începem să urlăm după valori.
