Transmitem fenomenul "Herta" live. Sper să nu o urîm pînă dimineaţă…
Update Efectul de românesc
Ca o concluzie pe azi. La început au iubit-o pe Herta pentru că e româncă. După aceea nu au iubit-o destul pentru că nu era destul de româncă. După aceea s-a aflat şi că e obsedată de comunism şi de o Romania gri si ceausista. Si nimeni nu mai vrea trecut. Cred ca pînă mîine dimineaţă o vom urî sincer…
Da, a fost clar şi o opţiune de altă natură decît cea literară: se fac 20 de ani de la căderea Zidului. Dar a fost aleasă o scriitoare foarte bună care a povestit experienţa românească. Poate că e un prilej bun să vorbim despre trecut prin ochii ei o vreme. Că se fac 20 de ani şi pentru noi…
Nu e prima oara cind i se reproseaza obsesia pentru trecut. Un pasaj al Hertei despre criticii germani, din Regele se inclina si ucide (Polirom)
Câţiva critici literari îşi doresc apariţia romanului întregii Germanii, care, mergând la esenţã, sã trateze marele întreg, şi nu ca pânã acum, doar mãrunte chestiuni marginale. Aceşti critici mizeazã pe actualitate. În cazul tematicii germane, actualitatea e, ce noroc, îndeajuns de elasticã, întinzându-se cu decenii îndãrãt. Aşa încât nici unui roman ce trateazã chestiuni germane din trecutul mai îndepãrtat . Despre perioada postbelicã, despre miracolul redresãrii economice ori anii ‘68 . Critica literarã nu-i reproşeazã cã vorbeşte despre lucruri de mult trecute. Cãci astfel de romane garanteazã douã comuniuni : cea existentã încã de pe-atunci, la care cei de-acum, prin lecturã, se racordeazã din nou cu plãcere. Dar dacã vii ca mine dintr-o altã ţarã şi scrii în germanã nu despre ţara asta, ci despre cealaltã . în acest caz, critica literarã s-a obişnuit încã de-acum zece ani sã taxeze chestiuni din urmã cu doisprezece ani drept lucruri de demult. Am pãţit asta pânã acum cu fiecare carte a mea.
Update. Hop şi CTP: Eu nu vreau Nobelul!
Sînt bun:). Prima întrebare care i s-a pus Hertei Muller la conferinta de presa a fost daca ea crede ca are vreo legatura caderea zidului Berlinului si cei 20 de ani care se implinesc anul acesta. Muller: „nu cred ca premiul are legatura cu acest lucru, dar cred ca ce am scris are legatura cu dictatura, regimul comunist din Romania. Cartile mele au vorbit intotdeauna despre cum de-a fost posibil ca un asemenea regim sa dureze atit de mult, cum a putut sa distruga o tara intreaga, cum a putut sa ia toate drepturile oamenilor.”
C.T.Popescu ţine să sublinieze acum la Realitatea că e politic acordat Nobelul. E o abordare nesimţită, nu prea găsesc alt termen. Nu cred că a citit-o pentru că se plînge că Muller a vorbit numai despre dictatură. Păi a scris aproape numai despre asta! Dar a făcut-o frumos, domnule scriitor C.T.Popescu. CTP declară: şi eu sînt scriitor şi nu mi-aş dori premiul Nobel. Cu ce exclud calculele geo-politice calitatea unui scriitor?
Update. Articolul 1 din Contituţie
Mi-a plăcut abordarea invitatului nostru Ion Bogdan Lefter care vede în succesul Hertei Müller un bun moment pentru discutarea abordării naţionaliste din Constituţie în definirea României. Pentru că nu e aberant să spunem că Müller reprezintă şi România. Dar e aberant să nu înţelegem cum, în ce fel este ea atît de legată de noi.
Va fi mai greu acum, căci Nobelul Hertei Müller va avea extraordinare ecouri internaţionale şi va fi însoţit de discuţii care vor ajunge exact la aceste adevăruri: că România este şi ea un stat multinaţional, ca toate cele europene şi ca mai-toate ale lumii, ceea ce înseamnă că articolul 1 al Constituţiei noastre este fals şi abuziv, limitativ, naţionalist; că şi un „ne-român” poate fi reprezentantul românilor şi al culturii noastre comune, multietnice, multilingvistice; şi, privind către subiectele din proza Hertei Müller, extrase sistematic din viaţa Banatului româno-şvăbesc, va trebui să recunoaştem că minorităţile etnice au fost uneori – sau adeseori? sau întotdeauna?! – discriminate de majoritatea etnic-românească. Subiecte delicate, a căror dezbatere n-a fost şi nu va fi uşoară. (citeste aici)
Update. Învăţînd româna în fabrica de tractoare
O scenă povestită de Herta Muller pentru Suplimentul de Cultură despre cum a învăţat romaneste mai bine în fabrica de tractoare. Dupa ce primele lectii au fost luate de la medic şi poliţist… Plus despre dezamăgire produsă de CNSAS:
Eu am invatat sa vorbesc fluent romaneste abia cind am ajuns la oras, la virsta de 15 ani. La tara, unde am copilarit eu, nu erau decit doi romani: medicul si politistul. Toata lumea vorbea nemteste. Invatatorii de la scoala erau si ei nemti, deci vorbeau o romana invatata doar pentru a putea preda. Cind am ajuns la oras, am inceput sa invat romana din situatiile de toata ziua si abia atunci am invatat cu adevarat limba. Desigur, citisem deja destul ca sa pot intelege felul in care suna o limba, ce imagini poetice, ce metafore sau ce conexiuni de limbaj exista. M-a frapat atunci sa descopar ca limba romana are atitea straturi de exprimare si am fost practic infometata sa o invat. Dupa aceea am avut ghinionul – asa l-am considerat initial – sa ajung la o fabrica de tractoare din Timisoara. Acolo am stat doar printre romani si am descoperit ca, de fapt, a fost un mare noroc sa fiu alaturi de ei. Am ascultat cum vorbesc muncitorii de acolo… Cea mai buna prietena a mea a fost romanca, probabil ca si din cauza apropierii noastre am invatat limba asta de parca ar fi fost a mea.
Modul in care se procedeaza la CNSAS este scandalos. Eu am primit 33 de pagini din dosarul meu, dar am constatat ca este o batjocura. In paginile acestea nici nu este vorba despre mine. Sint doar niste raportari generale pe care le-a facut Securitatea din Timisoara la Securitatea din Bucuresti si invers. (citeste mai mult)
Update. 20 de ani de la căderea comunismului sărbătoriţi cu Nobel
Dacă stau şi mă gîndesc bine, se premiază prin Herta şi 20 de ani de la căderea zidului Berlinului şi căderea regimurilor comuniste, nu-i aşa? Tot zic ăştia că Nobelul e atent cu situaţii politice, istorice, geografice etc. Şi e norocul nostru că este premiată o scriitoare care a povestit jegul ceauşist şi nu jegul din alte state din regiune. Ea e îmbinarea perfectă de experienţă de outsider.
„”The Land of Green Plums” is a novel of graphically observed detail in which the author seeks to create a sort of poetry out of the spiritual and material ugliness of life in Communist Romania. The book was not, however, written in Romanian. Herta Muller is a German writer who lived in Romania as part of that country’s German minority; in 1987, she left Romania for Germany, where her novels have been published and acclaimed.” (NYT)
Update
Mi-a plăcut observaţia lui Iovănel. Două mari edituri de la noi aşteptau marea veste: Nobel înseamnă vînzări, nu glumă. Iar Polirom avea un favorit, Herta; iar Humanitas, unul „şi mai” favorit: Amos Oz. Învingător prin KO!
Polirom, editorul Hertei Müller in Ro, are bafta. In schimb, cei de la Humanitas, care scosesera carticelele lui Amos Oz in vitrina…
Update
Continuăm relatarea nebuniei declanşate de Müller. Am primit de la Polirom o înregistrare cu Hertha Müller citind din singura carte scrisă în romaneşte de la plecarea din urmă cu mai bine de două decenii. Ascultaţi:
Hertha citind din „Este sau nu este Ion”
În care aflăm că Hertha
Herta Müller a cistigat Nobelul. Romania si-a umflat pieptul. As vrea sa citez dintr-un interviu acordat Evenimentului Zilei, în urmă cu un an şi jumătate. Voi reveni pe site cu diversi invitati care sint buni cunoscatori ai operei doamnei Muller, un scriitor mare, dar si foarte incomod pe care nu stiu cit il va înghiţi poporul român. Pînă acum nu a fost deloc un scriitor popular pe aici.
Sigur că m-au schimbat, trebuie să trăiesc şi acolo. Pe de altă parte, dacă n-aş fi plecat, n-aş fi avut atâţia nervi să rezist aici! Numai când mă gândesc la contactul zilnic cu realitatea românească, îmi dau seama că aş înnebuni a doua oară dacă ar trebui să trăiesc în România de azi. Este atâta indiferenţă în ţara asta, de vină pentru tot ce se întâmplă este şi indiferenţa populaţiei. O cunoscută scriitoare mă întreba, revoltată: când o să pot să scriu despre parfum, când terminăm o dată cu dictatura? Răspunsul meu e: nici n-aţi început ca lumea. Una nu o împiedică pe cealaltă, oricum.
N-aş fi putut să rezist să văd zilnic că, în toate locurile importante, sunt aceiaşi oameni ca înainte, sau care au aceeaşi mentalitate. Practic nu s-a schimbat nimic. A fost săptămâna trecută aici summitul NATO, or NATO este pactul lumii libere, nu ar avea ce să caute aici. Peste tot sunt steguleţele NATO şi UE, dar România nu este o ţară liberă, nu are nici o legătură cu aceste lucruri. (citeste mai mult)
Intr-un interviu din aceeaşi perioadă acordat Cotidianului explica frustrarea de a pleca din epuizare psihica:
(ride) Poate ce am spus acum e ceva nostalgic. Eu nu regret ca am plecat, dar ma infurie motivul pentru care am plecat. Daca as fi plecat de buna voie, daca stateam intr-o tara democratica si ma decideam sa ma mut in alta tara, era decizia mea, hotaram eu ce vroiam sa fac cu viata mea. Cind altii decid in locul tau te distrug. Daca n-as fi plecat, nu mai rezistam pentru ca am fost terminata nervos. Confundam risul cu plinsul. Am stiut ca daca nu depasesc motivele pentru care am ajuns asa, o sa se inrautateasca situatia. (citeste mai mult)
