Iar începem cu etica jurnalistică. Update: sindromul meu


    Am scris despre ciudata luare în posesie a postului B1 TV. Am văzut că mai mulţi comentatori au obsesia asta, a eticii jurnalistice, în perioada aceasta. Am cateva observatii de facut, pe linga ce am scris azi. Mai ales dupa ce am citit si editorialul lui Traian Ungureanu care mi se pare plasat mai aberant ca niciodata în ultimul an de zile:
    – mai întîi, am fost un sustinător al poziţiilor raţionale şi cu aparenţă (măcar) de onestitate, deci l-am susţinut şi pe Traian Băsescu în multe stuaţii
    – apoi, nu mi-a plăcut niciodată lipsa completă de transparenţă şi de personalităţi din PDL. În afară de Blaga, care mi-era simpatic, nu-mi rămîne nimic… Avem de-a face cu un PR agresiv în care un tip popular (Băsescu) cară după sine un monolit straniu, PDL
    – nu mi-au plăcut exagerările jurnalistilor susţinători necondiţionat gen TRU. Dar le-am înţeles obsesia pînă la un punct. Pînă cînd spiritul critic a devenit pentru ei o piedica in calea implinirii intru Basescu
    – TRU scrie cit de enervanta e Realitatea că invita neaveniti in loc sa cheme personalitatile care ii plac lui. OK, nici mie nu-mi place cind apar Buruiana sau analişti buni-pentru-orice precum Cumpănaşu. Dar ma vad pus in situatia timpita de a apăra televiziunea din acelasi trust: e evident ca aici macar apar voci dintre cele mai diverse, ai de unde alege. Nu sint unidirectionate, ca la Antena sau, mai nou, B1. chestie f importanta.
    – TRU infiera jurnalistii americani care s-au ploconit in fata lui Obama. Nu mai zic nimic. Mi s-a părut de un tupeu incredibil.
    – se perpetuează o şcoală de jurnalişti pentru care e foarte importantă legătura personală cu oamenii puternici. Dacă le spune Băsescu ceva la o bere, pentru ei asta înseamnă deplina împlinire profesională. Mi se pare cu adevărat etic să încerci să fii jurnalist fără să te ţii de poalele mai marilor
    – TRU et comp. încă se comportă ca şi cum ar fi challengeri cînd au de fapt toată puterea în mîini, sînt peste tot, au toate canalele de exprimare. Ar fi cazul să înveţe o chestiune de bun simţ: că sînt cu puterea, că o deţin şi că există pe lumea asta jurnalişti singuri cu conştiinţa şi cu jobul lor. Atît
    – Sînt oameni valoroşi peste tot, şi la Adevărul, şi la Antena 3, numai că sînt pitiţi, feriţi, îşi fac treaba corect într-un ungher, fără sclipici. Aia înseamnă etică. Nu chiote idioate de independenţă pe care nu le mai crede nici dracu’
    – etic în Romania ar fi să ne orientăm către subiectul social, să scăpăm din logica lui „huo”, să evadăm către noile obsesii ale romanului mileniului 3. Există jurnalişti formaţi în 90 sau ridicaţi în umbra revoluţiei băsesciene care ar vrea să menţină istericale fără sens pe prima pagină a ziarelor. Încă mai reuşesc. Se vor potoli cînd îşi vor căpăta funcţiile multdorite.
    Sindromul Costi
    Abia dupa ce am terminat postarea asta am vazut ca TRU scrie despre „sindromul Costi”. Ii multumesc ca macar nu ma banuieste ca sint „vindut”. Scuze ca nu am identificat nuantele critice din unele editoriale. In rest, e clar ce ne desparte.
    TRU crede ca ii putem bate doar daca ne invingem naivitatile si intram peste ei cu armele lor. Cu alte cuvinte, daca Voiculescu are un post unde Basescu este injurat pe nedrept de dimineata pina seara, sa facem si noi un post (B1, de exemplu), unde sa-l laudam de dimineata pina seara. A, ca e riscanta pozitita mea stiu, si e bine ca a observat ca nu e comod sa te pozitionezi asa – il asigur si ca nu e ceva dominant in Romania, sintem departe de asa ceva.
    Eu cred ca am pierdut meciul cetateni-stat in Romania. Important e sa nu ne consideram si pierzatori… Scuzati-mi poezia, dar nu mai stiu cum s-o explic.

    Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here