Iliescu a fost bun. (Nu-mi vine să cred că spun asta). O notă pt. Basescu
La congresul PSD, s-au intilnit o mare de profitori, afaceristi, urmariti penal, impostori conservatori cu Iliescu. Eu asa am vazut: o întîlnire între vintre şi creier. Nastase a facut o repetitie pentru pledoaria viitoare din tribunal, Geoana a fost ca de obicei gaunos, Mitrea si-a ratat cariera de prezentator la festivalul de la Mamaia. PLus rinjete de Oprisan de prin spate. Pe muzica de Vanghelis (era sa zic Vanghelie). Acelasi PSD. Dar Iliescu a fost bun, a tinut un discurs important, al doilea dupa un discurs si mai important, tot de saptamina asta (cel al lui Basescu din Parlament).
ca sa fim intelesi, Iliescu nu+mi va putea fi vreodata simpatic. E clar unul dintre cele mai stranii aberatii ale comunismului romanesc şi un agent nociv al tranziţiei. Dar discursul mi-a placut pentru ca avea continut. pentru ca omul nostru a transmis mesaje importante ideologice. pentru ca la virsta lui intelege cel mai bine ce inseamna sa te poyitioneyi ideologic, sa mobilizezi ideologic. Ceilalti nici macar nu au preocupari din astea. Pareau o haita care striga in cor: pregatiti-va, incepe un nou sezon de petrecere daca cistigam.
Ce zice Iliescu:
- Trebuie să avem tăria să recunoaştem că motorul democraţie româneşti nu-l constituie drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, ci mai ales intervenţiile economice de grup
E aici si autocritica. Nu scuteste niciun partid de aceasta observatie.
- Am face o greşeală dacă am avea 500 de campanii de sine stătătoare, independent de partid. (…) În cadrul competiţiei electorale, candidaţii sunt datori să transmită un mesaj unitar
Omul intrevede pericolul „localizarii” complete a intereselor sipierderea mesajului politic. si atrage atentia ca parlamentar nu inseamna un soi de superprimar: „Trebuie înţeles că dumneavostră candidaţi pentru Parlament, nu veţi fi un fel de superprimari. Ceea ce promiteţi trebuie să fie în concordanţă cu ceea ce sunteţi cu adevărat”. Be yourself. E deja mesaj de MTV.
- PSD nu poate fi un partid al demagogilor, al celor interesaţi de avere, putere, îmbogăţire personală, ci să fie slujitor al celor mulţi
La faza asta am vazut multe feţe-feţe…
Omul a mai atins si problema crizei mondiale. I-a dat o palma (deloc invizibilă) lui Adam Smith. Cu alte cuvinte stie ce face ideologic. Nu e putin lucru. Bun, omul a girat toate marile oligarhii pesediste, toate s-au intimplat sub aripa lui, corect. Dar are un soi de avantaj moral asupra lor pentru ca nu a bagat mina in sacul cu bani, fiind strict obsedat de puterea simbolică. Si astfel devine unul dintre cei mai tari critici PSD. Parerea mea:).
Chestia asta cu procesul
Basescu l-a dat in judecata pe colegul meu Cristi Oprea. Pentru niste nimicuri. In urma cu vreo doua saptamini jignea jurnalisti la gramada, inclusiv pe cei care l-au sustinut de atitea ori. O teorie ar fi ca are de aparat acea delimitare de intelegerea cu PRM. Nu a tinut la fel de mult sa se delimiteze de bautele cu Becali de acum 3-4 ani. Cei care l-au susţinu l-au susţinut şi cu derapajele lui din Golden Blitz. Sînt lucruri pe care cei mai mari doi lideri politici din ultimii 20 de ani, Iliescu şi Băsescu, nu le pot înţelege:
- Iliescu nu înţelege că, chiar dacă el nu participă direct la furt, şmen, combinaţie pesedistă, asta nu înseamnă că nu rămîne autor moral şi complice.
- Băsescu nu înţelege că fiinţele umane din jurul lui, consilieri, jurnalişti acreditaţi etc nu sînt simple piese făcute din lemn risipite pe o tablă de şah pe care să le poţi folosi după cum cere contextul.