În sfîrşit, se fluieră prin teatrele româneşti. Bonus: Dobrescu vs. Şiulea
Foarte bun noul număr din Observator Cultural. Am avut ce citi. Mai întîi, o dezbatere pe marginea gestului lui Răzvan Penescu, în calitate de simplu spectator, de a fluiera la piesa lui Vişniec pusă în scenă la TNB. Claudiu Bleonţ s-a enervat şi l-a chemat pe scenă pe protestatar, invitîndu-l să spună şi el un monolog. Penescu îşi justifică revolta în revistă, taxînd jocul isteric promovat de multe şcoli de teatru din România. Mi-a plăcut textul lui Penescu. Apreciez faptul că, după decenii, în sfîrşit se fluieră şi pe aici. Am renunţat la „sportul” cu mersul la teatru tocmai atunci cînd am simţit pe pielea mea prăfuiala infinită a scenei şi a majorităţii spectatorilor. Dar dacă, mai nou, se poate fluiera, parcă m-aş mai duce să văd nişte piese proaste.
Continuă, apoi, polemica dintre Ciprian Şiulea şi Caius Dobrescu pe marginea Raportului Tismăneanu. Am mai citat din opinia lui Şiulea pe acest blog. Şi sînt în cea mai mare parte de acord. Raportul a fost de fapt o găleată cu vopsea grăbită aruncată peste o realitate plină de securişti şi nomenclaturişti care sînt încă la puterea politico-financiară de pe aici. În raport, a fost speculată mai ales dimensiunea demagogică acuzîndu-se „ideologia” în bloc. Dobrescu spune că gestul a fost util. Şiulea spune că gestul ar fi fost util dacă era făcut cum trebuie. Secţiunea „literatură” la care mă mai pricep cît de cît este o fîşăreală patetică, nu are mai nimic din ce ar trebui să fie un „raport”.
Îmi place mai ales teoria iniţială de la care a pornit Şiulea, acea ştiinţă a eşafodajului devenită religie în rîndul intelectualilor români. Raportul Tismăneanu este un cumul al acestor vaiere publice şi însuşi Tismăneanu a căzut victimă acestui algoritm de reacţie neadecvată (dar cu maxim efect: se mută discuţia de la fond, la o simplă gîlceavă), reacţionînd la acuzaţii aduse în articole imunde şi ocolind răspunsuri aplicate la critici punctuale. Asta e, avem o întreagă istorie românească a intelectualilor care atacă furibund haznale precum Romania Mare şi care camuflează orice formă de polemică normală cu semeni „din parte normală a lucrurilor” care pur şi simplu au obiecţii de bun-simţ.
Eu am citit în varianta tipărită aceste lucruri. Pe www.observatorcultural.ro nu găsiţi încă toate textele, dar puteţi vedea măcar istoricul polemicii.
