Infirmieră de la Spitalul Universitar, bătută pe stradă. Femeia susține că atacatoarea a acuzat-o de moartea unor rude în perioada pandemiei
Agresiunea ar fi avut loc în apropierea Spitalului Universitar
Conform declarațiilor făcute de avocatul Adrian Cuculis, infirmiera ar fi fost lovită în repetate rânduri de o femeie care ar fi acuzat-o că, în perioada pandemiei, ar fi fost responsabilă pentru moartea copilului și a soțului său.
Incidentul s-ar fi petrecut în apropierea Spitalului Universitar, iar victima susține că nu o cunoștea pe femeia care a agresat-o.
Cu toate acestea, afirmațiile făcute de presupusa atacatoare în timpul agresiunii ridică semne de întrebare cu privire la motivul izbucnirii conflictului.
Certificat medico-legal și plângere penală
După incident, infirmiera a solicitat eliberarea unui certificat medico-legal pentru a documenta leziunile suferite.
Totodată, prin intermediul avocatului său, a fost depusă o plângere penală, urmând ca oamenii legii să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs agresiunea și eventualele responsabilități.
Potrivit informațiilor transmise de avocatul Adrian Cuculis, persoana care ar fi comis agresiunea nu fusese identificată până la momentul declarațiilor, deși incidentul s-ar fi petrecut într-o zonă în care se aflau mai mulți martori.
Anchetatorii urmează să verifice imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă și declarațiile persoanelor care au asistat la incident, pentru a stabili identitatea femeii și circumstanțele exacte ale agresiunii.
„O infirmieră de la Spitalul Universitar a fost bătută crunt pe strada de către o femeie care ii reproșa ca in pandemie i-ar fi omorât copilul și soțul. Acest incident s-a desfășurat joia trecută chiar în apropierea Spitalului Universitar. Deși infirmiera susține că nu o cunoștea pe această persoană, ceea ce striga în timp ce aplica lovituri arată cumva contrariul.
Până în acest moment, se pare că agresoarea nu a fost identificată, deși mai multe persoane erau de față la momentul producerii acestui incident. Am solicitat INML emiterea unui certificat medico-legal și, de asemenea am formulat și o plângere penală.”, a declarat celebrul avocat, Adrian Cuculis.
