Decalog de supravieţuire în presă, cu moguli sau fără
Mi-a plăcut ieşirea lui Dragoş la rampă cu problema jurnalist pîrlit versus investitor de media (asa numeste el mogulii). Bun, sint moguli care au numit jurnalistii „oi” (Patriciu), deci apelativul „mogul” nu mi se pare asa rau – mai ales daca au simtul umorului. În rest, ce scrie Dragoş pare să fie un ghid de supravieţuire. Aş mai avea şi eu nişte cuvinte de adăugat de pe poziţia pălmaşului care nu a avut, nu are contact direct cu şeful cel mare.
1. trebuie sa iti repeti tot timpul ca nu el ţi-a dat jobul, tu l-ai luat şi eşti reponsabil cu capul în faţa ta pentru ce faci – iar banii pe care îi cîştigi sînt meritaţi, nu dăruiţi.
2. Una dintre cele mai mari probleme este clonarea şefului de către subordonaţi. Cu alte cuvinte, am o problemă cu cîteva mii de şefuleţi care se cred Sarbu, Vantu, Patriciu. Cu alte cuvinte, dacă nu ai bani sau nu ai actiuni la bursa, nu conteaza ce spui, trebuie sa executi.
3. Încercaţi să vă solidarizaţi cu jurnaliştii în care aveţi încredere. Altfel, vă veţi simţi foarte singuri.
4. jurnalismul n-a fost niciodata floare la ureche, a fost intotdeauna sub presiune. Presiunea e starea fireasca intr-un ziar sau televiziune. Dar nu va lasati isterizati!
5. Incercati sa va explicati deciziile care deranjeaza. Discutiile fata in fata cu tipi care nu va suporta va pot usura cit de cit situatia. Sau macar o lamuresc definitiv:).
6. Nu te gindi prea mult, inainte sa scrii, la ce efecte ar putea avea textul. Asta paralizeaza complet. Scrieti intotdeauna ca si cind ati trai in lumea ideala. S-ar putea sa va coste, dar asta se cheama jurnalism. Nu va enervati cind il vedeti pe Chirieac SRS et comp. la televizor. El si altii ca el fac parte dintr-o alta lume. Ar trebui sa li se retraga tricoul de „jurnalist”.
7. gasiti-va un sprijin. Eu am avut linga mine oameni care m-au aparat de posibile crize fatale fara ca macar sa mi-o spuna:). deci nu va credeti buricul pamintului. Sint inca pe lumea asta tipi misto care va pot sustine si chiar da lectii.
8. Inca o data, repetati cu mine: lucrez pentru mine, nu pentru altul! 🙂
9. Afectarea afacerii cu un articol – e cea mai spinoasa problema. Dar nu vine doar de la moguli. Cind ati vazut un articol dur despre o companie de telefonie mobila, o banca sau asa ceva? Sau poate credeti ca sint perfecte? Aici e o discutie mai mare – este noua cenzura, din noua ordine social politica. Pentru a te lupta cu giganti s-a inventat blogul si guerrila pe net. Altfel, nu prea are cine sa te publice – nu mai e vorba de politica aici; sau abia aici incepe adevarata politica.
10. „Si ca jurnalistii care, uneori, in ciuda ta, isi pun la bataie jobul si viitorul, risca si publica o informatie sensibila, cu orice pret, o fac – paradoxal – exact in interesul ultim al patronatului.”
Asta scrie Dragoş. Si eu ii zic altceva: Uită-te la Berlusconi, la Voiculescu, la Sarbu (Vântu nu cîştigă încă bani din afacerile media, de aia nu-l trec aici). Crezi că dacă ăştia şi-ar fi înţeles ziariştii şi dorinţele lor ar fi ajuns mari politicieni, buricul pămîntului? Lecţia cinică e că obţii mult atunci cînd îi călăreşti bine şi-ţi transformi ziariştii în mercenari şi în sclavi.
Realitatea pierde încă bani şi pentru că are mai multe voci, nu doar una singură (de aia mă enervează ăia care pun Antena 3 la egal cu Realitatea – păi RTV e printre putinele unde se menţine o pluralitate a vocilor) – asta e lecţia crudă a capitalismului.
Îţi dai seama că o spun cu vocea tremurîndă, dar e adevărul adevărat – sclavii sînt mai eficienţi decît cetăţenii cu drepturi. Pe termen scurt. Tu vorbeşti de credibilitate, adica termen lung, dar pentru asta trebuie public educat să consume media, nu să „pună botul la media”…
Aşa că, din păcate, sîntem în plin hazard, şi nu doar noi – mulţi jurnalişti din lumea asta sînt în aceeaşi situaţie. Dacă un mogul se trezeşte că vrea o abordare directă şi fără milă într-o direcţie, vor cădea jurnaliştii „deontologici” ca spicele. Asta e.
Cu cît situaţia e mai imprevizibilă, cu atît trebuie să-ţi aperi demnitatea şi dreptul la muncă cinstită. Chit că măreaţa bătălie poate dura 10 secunde cît îţi semnezi demisia…
P.S. Haha, vezi că s-a dat drumul la codul deontologic CJI. Gata, de azi ne e mult mai uşor :)).
