Intelectualul şi cum se angajează el


    Un interesant dialog cu imaginea lui Tismăneanu, nu cu Tismăneanu însuşi, pe blogul lui Dorin Tudoran. Citeva pasaje care se pot discuta fertil:

    Am simţit pe proprie piele, înainte de 1989, ce înseamnă să fii singur. Azi – e floare la ureche. Şi-apoi, cum ne lasă să înţelegem că se scaldă într-un ocean de solidaritate galactică, planetară, continentală, municipală, regională şi locală, nu cred că dlui Tismăneanu îi lipseşte solidaritatea mea, atunci când nu i-o pot acorda orbește.

    Să fim serioşi – nu Vladimir Tismăneanu este marea problemă a României, cum nici România nu este marea problemă a lui Vladimir Tismăneanu. Dacă aş fi printre cei care cred în tot felul de conspiraţii, aş spune că tot zgomotul acesta infernal în care s-a transformat victimizarea dlui Tismăneanu este o strălucită mişcare de PR a unei echipei electorale, pentru a distrage atenţia de la problemele cu adevărat importante ale României.

    După ce dra Elena Băsescu ne-a anunţat că  a venit vremea ca intelectualii să se angajeze, iată că dl Tismăneanu scrie: “Într-adevăr, a sosit momentul ca o serie de intelectuali să aibă curajul să se poziţioneze şi să spună unde se situează în raport cu o stânga nereformată, ipocrită, dar influentă, cu o extremă dreaptă misticoidă, colectivistă şi anti-occcidentală, dar mai ales cu aspiraţia de a construi/consolida un pol de centru-dreapta robust, credibil şi viabil.

    Eu, unul, am vorbit – când era foarte riscant să o faci – despre lipsa apetenţei pentru angajamentul civic la intelectualul român. Riscant, fiindcă, pe atunci, intelectual angajat însemna un singur lucru – angajat de partea dictaturii comuniste.

    Prin intelectual angajat, dra Băsescu înţelege tot un singur lucru: intelectuali angajaţi la tata.

    Am selectat aceste pasaje nu ca să vorbim despre Tismăneanu (ce era de spus s-a spus), ci ca să vorbim despre angajamente şi angajat. Un prim pas ar fi, are dreptate într-un fel V.T., o recunoaştere a propriilor înclinaţii ideologice. Numai că atunci cînd unii şi-au recunoscut dorinţa de a reinventa o stînga romanească fără legătură cu trecutul , acei oameni au fost rapid taxaţi de criptomarxisti sau mai stiu eu ce. Rezultatul? discursul critic in societatea romaneasca e înghiţit de revoltă surdă cu nuanţe rasiste, antioccidentaliste şamd.

    Muncitorul. Tinichigiul. Micul corporatist. personaje care nu există în preocupările intelectualilor din aceeaşi frică snoabă de trecut. Intrebari perfect formulate de Tamas:

    A sprijinit vreodată tabăra democraţilor români revendicările salariale ale vreunuia – indiferent care – grup de muncitori? S-a solidarizat vreodată cu greviştii? A avut argumente faţă de criticile referitoare la strategia politică practicată de FMI şi Banca Mondială, strategie considerată de mulţi absurdă, care a dus la faliment Rusia? A propus vreodată şi altceva decât adaptarea şi modelarea exterioară la Occident, în timp ce de cele mai multe ori era de acord cu filozofia politicii unui Occident dominant (politica liberală, de stat de drept), respectiv cu premisele antimoderniste ale extremei drepte? Şi a avut vreun răspuns la erorile comise de Occident?

    Intelectualii romani vor continua sa nu existe decit ca animale exotice de ornament politic cit timp nu vor intra în subiecte fierbinţi, cît timp nu vor atinge puncte sensibile ale unui public mare şi mai inteligent decît e judecat de obicei. Ştiu că e greu să-i ceri unui intelectual să facă o pauză de narcisism, e ca şi cum i-ai cere să nu mai fie intelectual, dar e singura investiţie corectă de cărţi citite şi intelect în zilele astea.


    Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here