Scăpat de acest corset care în alte părți ale lumii fac liderii țărilor respective ceva mai responsabili și atenți în afirmațiile și promisiunile pe care și le angajează public, premierul României poate să vină și să spună aproape orice în fața națiunii, să promită tot ce-i trece prin cap și crede că îl ajută în câștigarea încrederii și simpatiei publice.

Gândul asta trebuie să-l fi împins pe Florin Cîțu să decreteze că România va reveni, de la 1 iunie, la „normalitate”. Nu a fost o promisiune, nu a fost o condiționare, nu a fost nici măcar o posibilitate. A fost un fapt prezentat ca atare care va avea loc deoarece premierul s-a angajat la înființarea unui „comitet interministerial” care să „asigure revenirea la normalitate”.

Ceva mai categoric și mai sigur pe sine nu putea emite nici măcar președintele țării. Din moment ce a anunțat înființarea a încă un comitet interministerial ca să aducă „normalitatea” în România de la 1 iunie, nimic nu pare mai bine controlat în această țară decât revenirea la „normal”.

Să faci o astfel de prezumție și să-ți asumi asemenea sarcini în țara în care nimic nu pare să fie „normal” și unde totul pare să se întâmple din cauze independente de liderii care ne conduc nu e puțin lucru. Necesită ceva tupeu sau inconștiență. Sau o combinație din amândouă.

Singurul lucru care i-a scăpat lui Florin Cîțu este probabilitatea extrem de mare ca nimic din ce a promis zilele trecute să nu se întâmple. Ba dimpotrivă. Promisiunea lui Florin Cîțu are la bază calculele numai de el știute și făcute respectiv ca până la 1 iunie vom fi avut deja cel puțin 5 milioane de români vaccinați. Poate chiar 6 milioane în scenariul optimist, potrivit viziunii lui Cîțu, iar până să ajungem în toamnă vom fi avut deja 10 milioane de imunizați cu serurile anti-Covid.

La o zi după marele anunț al premierului aflăm de la coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, că peste 300.000 de români au renunțat să își mai facă vaccinul cu AstraZeneca după ce despre serul britanic au apărut iarăși suspiciuni despre efectele extrem de grave pe care le-ar avea în unele cazuri, mai cu seamă în rândul persoanelor tinere.

Dacă mai luăm în calcul, așa cum ar trebui să o facă în primul rând liderii care guvernează, și procentul românilor care oricum nu voiau să se vaccineze – procent care ajungea în toate sondajele de opinie făcute în momentul debutului campaniei de vaccinare la aproape 50% – ne dăm seama rapid că cifrele aruncate de Florin Cîțu întru susținerea tezei cu revenirea la normalitate sunt pure speculații, vise frumoase de primăvară în cel mai nevinovat caz.

Că ministrul Sănătății nu se obosește să iasă să liniștească populația nici nu mai contează. Atât timp cât avem spitale noi care nu pot fi deschise pentru că nu sunt racordate la canalizare sau secții de ATI care nu funcționează pentru că nu există personal, nu avem voie nici măcar să visăm la „normalitate”

Dacă cele mai avansate state în lupta cu pandemia nu își permit să promită că într-o lună-două vor reveni la normal, de unde oare au resurse liderii noștri să o facă? Să fie într-atât de rupți de realitate sau își doresc atât de mult să redea speranța oamenilor încât apelează la false așteptări rugându-se ca lumea să uite apoi când promisiunile vor fi de mult infirmate de realitate?

În oricare dintre variante, Florin Cîțu și Guvernul joacă extrem de periculos într-un moment când astfel de greșeli pot deveni fatale din punct de vedere politic. Nu doar că este extrem de probabil să nu mai revenim niciodată la normalitatea dinainte de pandemie, dar este mai mult decât rezonabil să estimezi că dacă va exista o ieșire din această criză sanitară-socială-economică nu se va întâmpla mai devreme de 2022 sau 2023.

Deja pandemia a produs schimbări în economie și societate care, și mai probabil, nu ne vor mai părăsi nici după ce vom fi scăpat de virusul Sars-Cov-2. Există suspiciuni rezonabile că nici statele nu vor mai renunța după pandemie la unele măsuri – în mod special de supraveghere și control – de care s-au folosit la scară largă în această perioadă.

Așadar, nicio normalitate nu pare să se întrevadă în viitorul apropiat. Cu atât mai puțin probabilă va fi o revenire la „vechea normalitate”. Lumea are nevoie de speranță și încredere, da. Iar politicienii sunt chemați primii să dea motive lumii că există speranță în viitor. Dar a trișa în acest joc, a fabula rupt de realitate de dragul de a da speranțe false oamenilor e chiar mai periculos decât a nu acționa deloc sau prost.