Iulian Leca: Ce ne-am putea dori de Ziua României?
Comparată cu restul țărilor din Uniunea Europeană, din aproape orice unghi și din perspectiva oricarei statistici despre nivelul de dezvoltare sau de calitatea vieții, România se clasează invariabil pe ultimul loc. Așa cum aproape fără excepție suntem primii în toate clasamentele negative și de „așa nu” care au fost făcute în ultimii zeci de ani.
Poate și mai îngrijorător decât această sumbră colecție de cifre seci este că nici nu dăm semne că am încerca să evadăm din subdezvoltare. Ba dimpotriva, din nefericire, avem semnale că ne afundăm și mai mult în sărăcie, prizonieri ai unei clase politice tot mai slabe și care nu poate articula și pune în practică niciun proiect real de dezvoltare a țării pe termen lung.
Iar problema cu adevărat extrem de gravă este că se adâncește și prăpastia dintre cei săraci și foarte săraci și cei mai bogați. Suntem tot mai mulți și mai săraci în timp ce cei mai bogați devin și mai bogați. Devenim expresia vie a vorbei mai vechi potrivit căreia „celui care nu are i se va lua, iar celui care are i se va da”.
Lașitatea și amorțirea clasei politice în fața problemelor reale și dureroare ale oamenilor face să fim în continuare o țară din care se pleacă pe rupte, fiecare după cum reușește în ciuda vremurilor extrem de complicate pe care le traversează întreaga lume.
Iar la capitolul emigrare nu mai suntem doar campionii Europei, ci ne batem la nivel global pentru primele poziții cu Siria, o țară devastată de războaie și crime împotriva umanității de ani de zile. Aici este momentul ca întreaga clasa politică să se rușineze și să înțeleagă că trebuie schimbat ceva.
Dacă România va continua în ritmul din ultimii ani, peste două-trei decenii s-ar putea să nu mai avem o țară căreia să-i spunem România, pentru simplul motiv că principalele provincii istorice ar putea alege calea auto-guvernării ca reacție la tensionarea tot mai puternică a relațiilor dintre zonele cele mai dezvoltate și cele mai înapoiate.
La mulți ani de Ziua României este mai mult decât o urare care trebuie să se transforme într-un vis care să ne ajute să depășim blocajul în care ne zbatem de decenii. Este greu de spus ce miracol ar trebui să se petreacă pentru a reuși să evadăm din subdezvoltare și să unim cu adevărat această țară.
Dincoace de granițe unitatea ar trebui să însemne conectarea tuturor în numele unei schimbarea a realității care devine o amenințare la viitorul nostru. Să sperăm că mai rău de atât nu se poate și din locul unde suntem nu putem decât să urcăm spre o lume mai bună și mai dreaptă.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
