În teorie, știm de ce am ajuns aici, știm și vinovații și ce ar trebui făcut pentru a stopa cel puțin o tragedie umanitară de proporții și mai mari. Și pe cât de simplu pare în teorie, pe atât de complicat este în cazul nostru din cauza crizei politice de la București care a blocat practic lanțul deciziilor eficiente care ar putea sa pună capăt adâncirii crizei sanitare provocată de valul patru al pandemiei de Coronavirus.

E ironic maxim că principalii vinovați și responsabili pentru duritatea cu care ne-a luat „pe nepregătite” acest nou val al infectărilor sunt chiar cei care sunt artizanii crizei politice în care ne-am blocat. Ei sunt cei care în urmă cu doar 3-4 luni declarau voioși că au învins pandemia, că restricțiile sunt de domeniul trecutului și putem petrece vara cum crede fiecare de cuviință.

Vaccinarea a fost lăsată de izbeliște, în plata Domnului altfel spus, iar rezultatele vorbesc despre celălalt vinovat important pentru acest tsunami al crizei sanitare – populația reticentă la imunizare prin vaccin. Dar pentru a contracara prejudecățile unei majorități covârșitoare a populației de utilitatea vaccinării împotriva Covid-19 trebuie ca instituțiile statului să funcționeze coerent și articulat după un plan prealabil.

Criza politică lasă pur și simplu liber virusul ucigaș și vulnerabilizează și mai mult o societate și așa slăbită economic și terorizată psihologic de previziunile și mai sumbre anunțate de aproape toată lumea pentru lunile ce urmează.

Nici nu e greu să ne imaginăm ce cocktail Molotov ar putea să iasă din împletirea unor factori precum: o iarnă friguroasă, infectări tot mai multe cu un virus încă greu de controlat și o economie scăpată și ea de sub orice control la fel ca împrumuturile record din ultimul an și jumătate.

Spaimele existențiale pe care le provoacă premisele de mai sus te gândești că ar fi suficiente pentru a le băga mințile în cap politicienilor astfel încât să pună capăt urgent neînțelegerilor și să depășească criza în doar câteva zile. Ghinion! Nici criza politică nu e deloc simplă, dar nici principalii ei artizani nu dau semne că s-ar grăbi să facă un pas în spate.

Președintele Klaus Iohannis, totuși unul dintre cei mai importanți actori ai crizei politice, a ieșit într-o declarație publică în ziua cu cifre de record absolut în ce privește efectele pandemiei și a criticat instituțiile centrale care ar fi trebuit să acționeze și nu au facut-o. Vizibil îngrijorat de criza sanitară, președintele a mai spus că va convoca urgent o sedință pentru a instaura restricții. Maine, nu azi.

Despre criza politica, despre haosul dintre puterile statului care blochează și paralizează acțiunea instituțiilor, pe care altfel președintele le critică, nimic. E relevantă însă pentru absurdul care domnește politica românească știrea, pe surse evident, care ne spune că Florin Cîțu nu-i mai răspunde lui Iohannis și nici nu vrea să renunțe la candidatura pentru postul de premier.

Dacă ar fi adevărată această știre întrece tot teatrul absurd scris până acum și ridiculizează cele mai bune comedii ale istoriei politice. Nu doar că Florin Cîțu nu renunță la fotoliul de premier, dar și dacă ar fi renunțe tot el ar vrea să fie și după aia premier. Asta la două săptămâni și ceva după ce moțiunea ce cenzură împotriva Guvernului său a fost adoptată de Parlament cu un vot covârșitor.

Și dacă ar fi așa, Klaus Iohannis are oricând la îndemână posibilitatea să declare din nou stare de urgență, cu atât mai justificată acum în comparație cu cea de anul trecut, având în vedere duritatea crizei sanitare și imposibilitatea stării politice a țării.

O astfel de soluție, oricat de impopulara ar fi, ar putea fi justificată sanitar ca singura modalitate prin care s-ar putea stopa creșterea infectărilor și a morților provocate de Covid-19. În plus, printr-o asemenea mutare, președintele scapă și de criza politică sau cel puțin o mută câteva luni în viitor.

Oricât de riscantă ar fi o asemenea soluție din punct de vedere economic, răul pe care îl va produce poate fi calculat și ameliorat, pe baza experienței de anul trecut, și este oricum incomparabil mai mic decât a risca să lași criza politică să blocheze cu totul funcționarea statului și a instituțiilor sale cele mai importante în momentul în care e nevoie cel mai mult de buna lor coordonare.

E nevoie de curaj politic pentru o asemenea decizie în aceste momente, dar mă tem că orice altă măsură nu va face decât să adâncească toate celelalte crize care gravitează în jurul celei sanitare.