Jurnalistii isterici din Spitalele Mortii. Vanatoare medicilor


    Sho pe ei! Mama lor de sarlatani, de nesatui, de imbuibati! Huuuoooo!
    Nu m-ar mira daca as auzi asa ceva pe holurile spitalelor, la adresa medicilor. Pentru ca tot ceea ce se intampla in zilele astea tinde sa duca spre acel punct. Mediatizarea excesiva, populista si sentimentala a cazurilor dramatice din spitalele romanesti, concomitent cu desenarea unei tinte pe spatele medicilor implicati duce la o deteriorare fara precendent a relatiei medic-pacient.
    Si, cu parere de rau, trebuie sa spun ca vina apartine jurnalistilor care isi depasesc atributiile. Sa dau un exemplu comparat:
    *Cazul decesului de la Slatina, unde unui om i-au fost refuzate ingrijiri medicale, a fost tratat corect. Ziaristii au relatat  o procedura administrativa care a fost incalcata.
    *Cazul si mai recent, al unui bolnav de cancer care a fost amanat de la operatie pentru ca intervenise o urgenta medicala ce privea un pacient care nu avea cancer, iar din cauza acestei amanari dar si a faptului ca in spital nu era suficient sange pentru amandoi a murit, reprezinta o lectie scoala despre depasirea atributiilor jurnalistice. Pentru ca inainte de a se oripila si de a trata lacrimogen subiectul, ziaristii trebuie sa stie ca nu au competenta pentru a judeca prioritatile medicale, chiar daca se rezuma la prezentarea faptelor. In orice tara din lume, intre un pacient care mai are de trait cateva zile, luni sau doi ani si un pacient care mai poate trai cateva zeci de ani, cel din urma are prioritate.Dupa cum, in orice tara din lume, in spitale se mai si moare. Oamenii grav bolnavi care ajung in ultima clipa la spital au foarte mari sanse sa-si dea duhul acolo. Oricat de trist ar fi acest lucru pentru familie, este un fapt real.
    La limita, un caz de malpraxis trebuie tratat doar daca opinia pacientilor nedreptatiti este contrabalansata de cea a medicilor care i-au tratat, fara a face rabat de la rigorile oricarui alt act jurnalistic. Dar in cazul subiectelor medicale, in presa romaneasca mai intai se trage si apoi se someaza. Pacientii vorbesc trei ore, plang si se vaita, iar medicul e vanat prin spital pentru a spune doua vorbe.
    Imi amintesc de un alt caz lacrimongen, in care un copil vine cu febra la spital, medicul ii da ceva medicamente si apoi e trimis acasa, unde dupa cateva ore moare. In orice carte medicala de referinta te uiti, asemenea cazuri exista. Si acolo sunt destule explicatii care vorbesc despre faptul ca statisticile au o pondere mare in punerea unui diagnostic. Iar in cazul respectiv, dupa cate s-a demonstrat pana la urma a fost vorba de exact asa ceva: o afectiune care se intampla la copii extrem de rar, dar care seamana extrem de bine cu o boala foarte frecventa. Iar acel medic a procedat la fel cum ar fi facut orice alt medic: a pus cel mai probabil diagnostic.
    Poate ca cei care acorda spatii largi subiectelor in care medicii sunt „the bad guys” cred ca in lumea asta diagnosticele au o certitudine de 100%. Ei bine, nu. In lumea asta ai sanse crescute sa nu mori de o boala de care ai fi murit in urma cu 30, 50 sau 100 de ani. Nimic mai mult, nimic mai putin.
    Uscaturile, incompetentii trebuie inlaturati din sistem. Dar prin gesturi ca cel al asistentei de la Slatina, ce a lasat o dovada a nemerniciei catorva cadre medicale. Nu prin executii generale, nu prin titluri gen „Spitalele mortii”, „doctori de cosmar” sau cine stie ce alta grozavie..

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here