Kovesi, Ziua Justiției, Ziua Americii… S-au aliniat planetele pe 4 iulie?
4 iulie este o zi magică pentru SUA, un reper în calendar pentru lume: America sărbătorește nașterea celei mai puternice națiuni democratice ale lumii.
Mai nou, pe 4 iulie, cumva direct proporțional cu sărbătoarea leagănului democrației mondiale, sărbătorim și Ziua Justiției, din 1994.
Mesajele de felicitare curg gârlă, din aceste motive de suprapunere a două evenimente majore.
- „(…) Reforma în domeniul justiţiei este un proces deja demarat de coaliţia forţelor proeuropene, care conduce acum România. Nu va fi uşor. Sunt încă mulţi care îşi doresc ca justiţia să rămână ineficientă şi controlabilă. Însă, alături de partenerii noştri instituţionali la nivel european, suntem angrenaţi într-un proces de vindecare a justiţiei de răul care i-a fost adus în anii care au trecut. Cine crede că poate opri procesul inevitabil şi ireversibil al consolidării independenţei şi eficienţei justiţiei nu a înţeles nimic din ultimii 30 de ani!”, a transmis premierul Florin Cîţu.
Mesajul său este unul triumfalist, dar corect, pe fond. România a scos capul în lume pentru că s-a cuplat la democrație, la justiției independentă, adică.
Dar justiția românească este încă fragilă. Din acest motiv, apartenența României la Occident este la fel de fragilă, în ciuda legăturii tot mai bune cu ”partenerii noştri instituţionali la nivel european”, de care vorbea premierul în mesajul său.
Din 2016, justiția română – care abia ce prinsese ”cheag” în vremea celor două mandate Băsescu (la pachet cu abuzuri clare, despre care aveam să aflăm ulterior) – a fost sabotată din interior la comanda regimului Dragnea-Tăriceanu.
Înființarea Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiției (SSIIJ) a fost dovada supremă a atacului la democrație, ”SS-Gestapo” fiind calul troian născut de PSD și ALDE în curtea justiției române, pentru a o dinamita și a-i opri mersul firesc de consolidare și profesionalizare.
Odată cu acest atac îngrozitor, România a comis un sacrilegiu: a ”executat-o” pe Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA, considerată cel mai bun lider în domeniul justiției de la Revoluție.
Dar asaltul mediatic organizat împotriva ei, prin exacerbarea defectelor inevitabile de sistem, dublat de existența ”excrecenței” numită Tudorel Toader pe trupul justiției au contribuit decisiv la distrugerea unui mit ce făcuse invidiată România în lume: Kovesi.
Europa a înțeles însă că România e o lume bolnavă, care nu doar că nu-și respectă valorile, dar ține morțiș să le și ucidă zgomotos, cumva în spiritul reminiscenței asasinării cuplului Ceaușescu – prima și cea mai sângeroasă probă că democrația din România este încă un simulacru în derulare născut pe crimă.
De aceea, tot Europa a știut să ne vindece încă o dată, fie și de moment, oferindu-i Laurei Codruța Kovesi ceea ce merita cu prisosință: cea mai importantă poziție în UE în materie de anticorupție: șefia Parchetului European (EPPO).
A fost ca și când Dumnezeu a făcut dreptate unei națiuni ce se consideră ”Grădina Maicii Domnului”, dar dirijată încă de gena satanismului născut sub gloanțele care izbeau zidul de la Târgoviște, în ziua de 25 decembrie 1989.
”Extragerea” lui Kovesi din interiorul unei justiții posedate de rău și blindarea ei ca lider al Parchetului European a făcut dreptate, în cele din urmă.
În paralel, dreptatea a continuat cu Dragnea și Tăriceanu trași de popor pe linie moartă și îndepărtarea de la putere a forțelor care porniseră ROMEXIT – planul scoaterii României din Uniunea Europeană.
De aceea vorbește acum Florin Cîțu de ”procesul de vindecare a justiţiei de răul care i-a fost adus în anii care au trecut”. Pentru că este, într-adevăr, un proces. Adică, nimic nu se câștigă peste noapte.
Dar – și aici premierul Cîțu se pripește când spune ”Cine crede că poate opri procesul inevitabil şi ireversibil al consolidării independenţei şi eficienţei justiţiei nu a înţeles nimic din ultimii 30 de ani!” – totul se poate pierde foarte repede dacă fibra democrației interne nu se consolidează.
Exemplul perioadei 2016-2019 este clar. Iar cel care decide, oricât am alerga după feți frumoși salvatori pe cai albi, este omul de rând. Atâta vreme cât vor exista suficienți români care apleacă urechea la propaganda de tip sovietic (antivaccinistă, conspiraționistă, ”familistă”, fake news), România este vulnerabilă.
Un recent sondaj de opinie arată că o majoritate solidă ar vota un partid care susține ”familia tradițională”, ”valorile naționale”. În fapt, cine crede în astfel de baliverne (în familie nu crezi pentru că ți-o spune un partid sau un polician, crezi pur și simplu, fără să gratulezi pe cineva și să pedepsești pe altcineva) nu face decât să devină sclavul unui curent tot mai periculos, care divizează deja Europa.
Naționalismul de tip Viktor Orban folosește exact acest discurs marcă înregistrată la Kremlin, care nu are ce căuta în Europa, în democrație, în lumea liberă.
România a testat cuplarea la acest val în vremea lui Dragnea și Tăriceanu, i-a trecut glonțul pe la ureche, dar pericolul e încă acolo, la locul lui.
Partea rea pentru justiție, pentru Ziua Americii și pentru mesajele prea optimiste de genul celui emis mai sus de premierul Cîțu este că va continua presiunea pe direcția împărțirii lumii în alb și negru, în tradiționaliști și progresiști, în credincioși și necredincioși.
Dacă America a fost pe punctul să moară prin implozie, odată cu asaltul fanilor lui Trump asupra Capitoliului (o mare lovitură de grație dată de Rusia lui Putin glorioasei națiuni sărbătorite azi!), România este o pradă mult mai ușoară pe acest teren fertil al divizării care ucide democrația și naște monștri autocrați.
Mai mult, guvernarea PNL-USRPLUS-UDMR se șubrezește de la o zi la alta, din multe motive: pandemie, lupte interne pentru putere, propaganda ”roșie” puternic mediatizată și intoxicarea aproape necontrolabilă din rețelele de socializare.
La pândă stă, invariabil, ursul sovietic, cu toate formele sale politice românești.
Eșecul acestei guvernări, care este unică alternativă la cea fidelă ”valorilor” Rusiei, poate aduce rapid la putere un regim de tip Ungaria, sau chiar mai rău.
Ascensiunea AUR este semnul că forțele naționaliste au o pâine bună de mâncat în România. Poate că AUR se va mai ”coafa” democratic, se va mai ”spăla” de șoșocari sau bestii cu față umană, dar exemplul său este dovada că organismul acestei nații posedă suficiente resurse pentru a exploda către extremism.
Iar istoria legionară ne-o confirmă foarte clar.
Rusia nu deține controlul a nimic decisiv în România (instituții-cheie, servicii secrete, structuri de securitate, partide, companii de stat sau private), dar are o mare putere invizibilă: corupția, legăturile murdare dintre mulți ”greuceni” vechi și noi, banii făcuți malefic în zorii democrației postdecembriste, fanatismul religios, intoleranța etnică, antisemitismul latent, tradiționalismul antioccidental.
Atacul de tip hibrid pornit de Kremlin cu ani în urmă ține cont de toți acești aliați ai săi, dar are ca țintă majoră justiția.
Dacă ea slăbește, crește în paralel și direct proporțional forța Moscovei. O țară în care cartelurile de tip mafiot nu sunt destructurate, și ele se consolidează ca în Camora italiană pe vremuri, degeaba este parte a UE, a NATO.
Răul de care vorbește mesajul premierului Cîțu este încă viu, chiar dacă vindecarea a început.
E 4 iulie, sărbătorim America, deci și Justiția, democrația. Dar parcă niciodată 4 iulie n-a fost atât de incert. Și pentru America, și pentru justiție, și pentru România chiar.
